Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Desigur, acordul este extrem de important pentru noi, ca națiune, să ne cinstim acești eroi, care au făcut sacrificiul suprem. Ei nu sunt numai pe teritoriul Republicii Cehe, sunt răspândiți pe toate liniile de front unde s-au dus bătălii.
A face sacrificiul suprem pentru țară este o datorie uneori, dar, pe de altă parte, este o chestiune care ține foarte mult de patriotism. Mi-aș dori să avem o zi în care să comemorăm, să cinstim acești eroi, pentru că ei merită cu adevărat, chiar dacă aceste acorduri, aceste recunoașteri, vin destul de târziu, pentru că luăm în considerare că sunt aproape 70 de ani de când s-a terminat cel de Al Doilea Război Mondial.
Nicio perioadă, oricât de lungă ar fi, nu este suficientă pentru a nu cinsti și a nu recunoaște meritul acestor oameni.
De aceea, este extrem de important să ne cinstim acești eroi și să venim cu tot ce putem în sprijinul menținerii vii a memoriei lor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.