Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Parcurgând această propunere legislativă, am avut senzația – și cred eu că este legitimă – că unii dintre colegii noștri își pregătesc terenul călduț, pentru că au o muscă pe căciulă și probabil se așteaptă la un regim de detenție.
Este absolut sfidător pentru românul de rând să vorbim astăzi de indemnizații pentru cei care stau în pușcării, pentru condiții improprii, adică să îi și plătim că stau acolo și condițiile nu sunt corespunzătoare, și acum să venim cu asemenea măsuri alternative, la fel de cinice și sfidătoare, absolut batjocoritoare pentru românul de rând.
Transferați pușcăriașii în închisoare la domiciliu. Unii care au furat au, bine-mersi, vile somptuoase, piscină, terenuri de tenis, numai bine să stea acasă și să sufere astfel perioada de detenție sau, așa cum propuneți, duceți-i acasă în weekend, să se simtă bine – cinci zile la pușcărie, două acasă, să le cadă bine, ca în vacanță!
## Stimați colegi,
În condițiile în care astăzi centrele de probațiune județene, care ar trebui să fie măsuri alternative, să promoveze reintegrarea socială a pușcăriabililor, sunt într-o condiție jalnică, absolut subdimensionate, nu funcționează decât în condiții improprii, în loc să consolidăm aceste centre, în loc să avem proiecte pentru a construi noi centre de detenție, infrastructură în acest sens, noi, iată, venim cu măsuri alternative pentru a ușura, chiar a duce în zona paradisiacă aceste detenții. Sigur, o spune Consiliul Legislativ, printr-un aviz negativ, că este o propunere legislativă inacceptabilă.
Spune și Guvernul, mai protectiv, că există atenționări din partea Uniunii Europene privind crearea unor alternative datorate sau cauzate de supraaglomerarea pușcăriilor, o spune Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că este necesar un plan de acțiune și Guvernul îl asumă chiar în punctul de vedere exprimat, legat de această propunere, că va avea un plan de acțiune și de măsuri în acest sens, sigur unul mai complex, nu acesta pe care-l avem astăzi în față.
De aceea, vă spun în mod categoric și vă rog, vă implor, nu vă bateți joc de români, respingeți acest proiect absolut inacceptabil, astfel făcând dovada că sunteți capabili să stați în fața lor, a celor mulți și necăjiți, să-i priviți în ochi și să le spuneți că, așa cum s-a întâmplat și până acum, cei care au suferit pedepse penale trebuie să le execute în pușcării, nu la domiciliu, nu în weekend și nu în condiții privilegiate, ba, mai mult, să fie și plătiți pentru acest lucru.
Vă mulțumesc.
Partidul Mișcarea Populară evident va vota împotrivă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.