Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Șarpele politic ne-a paralizat majoritar...”.
La cei o sută de ani pe care-i adună națiunea română unită în interiorul acelorași granițe, în locul bucuriei aniversare, ne domină gustul amar al tristeții și al risipirii. Țara trosnește economic din toate încheieturile, produce plusvaloare prioritar pentru consum și importuri, are un deficit al balanței comerciale aflat într-o consecventă și îngrijorătoare creștere, este șubrezită de declinul demografic, de migrație și de îmbătrânirea populației.
Într-o radiografie chinuitoare a realităților de pe ordinea zilei, constatăm că se pregătește exportul oneros al rezervelor de gaze naturale ale României din Marea Neagră, prin proceduri secrete și confidențiale, spre beneficiul altor „băieți deștepți” și profitori politic. Iar pentru tăierea pădurilor țării, din câte ne-au mai rămas, majoritatea parlamentară se străduiește să promulge un nou proiect legislativ care dă liber la scoaterea de zone întregi din parcurile naturale și ariile protejate, pentru a se efectua lucrări de construcții.
Sub drujbele interesului politic majoritar vor urma să cadă așadar și „suprafețele cuprinse în zona de protecție strictă, zona de protecție integrală și zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervații naturale”, precum și suprafețele incluse în „Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România” ori care întrunesc criteriile și indicatorii pentru includerea în „Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România”, conform proiectului de lege care a fost adoptat, din păcate, săptămâna trecută de Senatul României.
Strașnică aniversare centenară a distrugerii României, pornită din conjurația și tagma unor infractori, disimulați politic, care pustiesc, așa-zis „democratic”, țara noastră, conducând-o către propria pierzanie și pieire.
Pentru atingerea acestui țel al „mândriei de a fi român”, mai au o bătălie de câștigat: subordonarea politică a justiției. Și nu au niciun scrupul. Inculpații s-au reunit într-un „festival” al denunțătorilor DNA, dirijat de însuși ministrul justiției. Oricum nu mai au nimic de pierdut, oricum președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului le țin isonul, unul în calitate de condamnat penal și ambii ca inculpați disperați să scape de propriile pedepse penale.
Ce se va alege oare de România noastră centenară, când societatea civilă este fatidic aproape inertă, incapabilă să reacționeze eficient, când pare că suntem cu toții captivi sub hipnoza unui șarpe politic care ne-a paralizat majoritar orice reacție imunitară, de apărare?! Ssssssss...
Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .