Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Ghizdeanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,
Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare modificări, dezvoltări ale Legii contabilității. Sunt foarte multe.
Eu aș vrea doar să evidențiez în acest context două modificări relevante, respectiv armonizarea prevederilor în domeniul contabilității, ținând cont de trecerea la implementarea standardelor internaționale de raportare financiară – IFRS-ul, cum se cunoaște ca termen generic, ca bază a contabilității – și pentru întocmirea situațiilor financiare de către sistemul bancar.
Și, în al doilea rând, un element deosebit de important ca sprijin pentru mediul de afaceri, simplificarea contabilității micilor societăți comerciale. Practic, societățile comerciale care înregistrează cifre de afaceri și total active sub 35 de mii de euro au posibilitatea de a opta pentru sistem simplificat de contabilitate care înseamnă, în esență, trecerea de la cinci situații financiare anuale formate din cinci componente la situații financiare anuale cu două componente, ceea ce înseamnă că, de la un număr de circa 400 de conturi, aceste entități vor folosi circa 50 de conturi.
În consecință, Guvernul, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele prezentate în anexă la raportul comisiei de specialitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.