Farago Petru

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

Oricare dintre națiuni are zilele sale de sărbătoare, precum și zilele sale de doliu, impuse ca atare de propria istorie. De la această regulă nu face excepție nici națiunea maghiară.

De 162 de ani încoace ziua de 6 octombrie este cea mai însemnată zi de doliu a maghiarilor de pretutindeni, deci ca parte din națiunea maghiară, și a acelor maghiari care trăiesc în România. Este ziua în care comemorăm martirii de la Arad, pe cei 13 generali executați din setea de răzbunare a Imperiului Habsburgic. Împreună cu ei îi cinstim pe toți acei eroi – cunoscuți și necunoscuți deopotrivă – care, în multele bătălii ale luptei de un an și jumătate duse pentru libertate, au așezat pe altarul patriei ce au avut mai prețios: propria viață!

Această zi de 6 octombrie îi adună la Arad pe aceia care țin ca la punctul terminus al acestui pelerinaj să se închine la mormântul martirilor și în fața statuii care întruchipează idealul cel mai sfânt ce poate exista pentru orice om: libertatea. Ei îi reprezintă însă și pe aceia, nenumărați, care sunt de asemenea prezenți, însă doar cu sufletul. Pot să afirm deci că, în această zi, Aradul, numele acestui oraș din vestul României, este pomenit atât de milioane de oameni, cât și de presa scrisă, radio și televiziune, nu numai în România sau Ungaria, ci în toată lumea.

De aceea, nu ne este indiferent în ce context și cu ce sentimente se vorbește despre noi. Trebuie să vă spun, și o fac cu bucurie, că spiritul tolerant al Aradului, aerul european al orașului nostru permit de mult timp ca evenimentele ce se leagă de această zi să se desfășoare cu demnitate, așa cum cere caracterul solemn a ceea ce se comemorează.

Aradul a fost primul și, mult timp, singurul oraș al României în care sărbătorile proprii ale cetățenilor maghiari au fost onorate cu prezența de reprezentanții de naționalitate română, aleși sau numiți ai puterii locale. Așa a fost și anul acesta, ceea ce ne bucură, și doresc să mulțumesc primăriei, consiliului județean și prefecturii și pe această cale.

Păcat că aceste eforturi și atitudinea pozitivă a populației majoritare au fost umbrite de prezența ostentativă la comemorare a unui grup venit dintr-un alt oraș și județ al țării, care tocmai în același loc și la aceeași oră a organizat o demonstrație cu transparente lozinci nesocotite, pentru a ponegri onoarea și memoria martirilor. Grupul respectiv a fost neînsemnat numeric, totuși, lucru care ne întristează și mai mult, condus de o față bisericească. Secolele istoriei noastre, de mult timp comune, ne-au așezat din când în când de părți diferite ale baricadei.

Secolul al XXI-lea, Europa unită, ai cărei cetățeni suntem cu toții, ne învață însă că vremea baricadelor a trecut, că soarta ne-a legat definitiv laolaltă. Trebuie să fim conștienți, în primul rând acel domn părinte din grupul respectiv, că baricadele niciodată nu au fost create de Domnul nostru, ci de reaua-voință a oamenilor.