Ioan Stan

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,

Am încercat în ultima săptămână să înțeleg, din toate punctele de vedere, de ce sunt atât de agresive atacurile asupra a tot ce mișcă.

Intenția mea a fost determinată mai ales de dimensiunile pe care, la un moment dat, păreau că le vor dezvolta protestele de stradă, indiferent împotriva cui erau țintite. Am constatat că acest gen de manifestare democratică a dreptului la opinie a avut două direcții principale pe care nu le poate asocia nimeni, considerându-le importanța, fără a cădea în ridicol. Vorbesc despre manifestările pro și contra Roșia Montană, dar și despre cele legate de soarta maidanezilor.

Îngăduiți-mi, vă rog, câteva vorbe despre patimile dezlănțuite de hotărârea de constituționalitate asupra legii câinilor fără stăpân, prezentate de toate mijloacele media în moduri care mai de care mai artistice.

Sigur că a pleca la luptă pentru animalele orfane, cerând demisii ale demnitarilor, culpabilizând fără drept de apel pe toți cei ce nu au aceeași părere asupra subiectului, tulburând liniștea de care au nevoie la vârsta lor persoane ca Brigitte Bardot, dar mai ales călcând în marșuri demonstrative inimaginabila durere a unor părinți ce și-au pierdut copilul, și să vezi că legea declarată constituțională hotărăște că n-ai

dreptate, poate fi foarte frustrant. Lacrimi și leșinuri mediatizate pot fi din acest punct de vedere de înțeles.

Eu, ca tot omul, mă uit la televizor și mă întreb cu mâhnire de ce n-a ieșit nimeni în stradă când se tăiau pădurile Sucevei, lăsând pământul rănit pradă ploilor și vântului, pornit, fără pavăza codrilor, la vale pe urma arginților, peste amarul celor măcar la fel de îndreptățiți la viață ca și câinii maidanezi!

Iar despre kilometrii de peliculă și de bandă sonoră, despre nenumăratele pagini scrise, despre orele de dezbateri inflamate de subiectul Roșia Montană, ce să mai zic? Chiar mă crucesc de unde avem atâția superspecialiști în mineritul aurifer. Până la urmă, bravo nouă că-i avem, nu-i așa? Dar tot mă gândesc, ca unul ce mă recunosc nu prea „al casei” în domeniul cu pricina, dacă n-ar fi fost spre adevăratul folos al tuturor să purcedem la dezbateri și eventual la proteste după ce ascultam toate părțile și mai ales opinia specialiștilor. Până atunci, durerea văduvirii Sucevei de comoara sa cea verde mă încearcă din nou la vederea atâtor ecologiști dispuși să nu precupețească nimic în slujba idealurilor care-i animă. Nici chiar dreptul la viață al unora dintre semenii lor!

Și, după atâtea gânduri pricinuite de efectul sindromului protestelor venite din stradă ori de aiurea, să știți că am priceput despre ce este vorba de fapt: anume despre faptul că nimic din ce face Guvernul nu trebuie să fie acceptat ca bun, iar din ce face Victor Ponta, nici atât!

Continuă politica de relansare a relațiilor internaționale ale României cu Turcia, Finlanda, Lituania. Peste tot premierul român este primit și recunoscut ca reprezentant și militant pentru interesele României. Face vorbire premierul despre folosirea cianurilor în unele exploatări miniere din Finlanda și apreciază ecologizarea asigurată de finlandezi demnă de a fi model. Se găsește un europarlamentar finlandez verde care zice că asta este minciună. Susține Guvernul USL viitorul european al Republicii Moldova, se găsește un alt europarlamentar, la fel de autorizat, să-i scrie comisarului european din domeniu că nici pomeneală de gazoduct Iași–Ungheni, numai minciuni spune Victor Ponta!