Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2007
other · respins
Ioan Codruț Șereș
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,
Întrebarea este adresată domnului Iuliu Winkler, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informaței.
Întrebarea este următoarea: Care este stadiul derulării programului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației împreună cu companiile de telefonie mobilă pentru acoperire în satele izolate, defalcat pe județe, și în ce măsură acest proces poate fi accelerat?
A doua întrebare este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății publice.
Obiectul întrebării vizează reînființarea în școli și grădinițe a rețelei de cabinete medicale, psihologice și stomatologice, cu servicii gratuite pentru copii, iar textul întrebării este: Care este situația actuală a rețelei de cabinete medicale, stomatologice și de consiliere psihologică și ce măsuri concrete veți lua pentru ca școlarii și preșcolarii să beneficieze de aceste servicii gratuite în grădinițe și școli?
Nu în ultimul rând, dacă-mi permiteți, domnule președinte de ședință, să dau citire, pe scurt, interpelării adresate domnului Cristian Adomniției, ministrul educației, cercetării și tineretului.
Obiectul interpelării vizează stadiul implementării Proiectului național pentru reforma educației timpurii 2006–2011 și, în mod particular, rezolvarea prioritară a situației grădinițelor care funcționează în case retrocedate sau spații improprii.
Având în vedere cele expuse în textul interpelării, vă solicit, domnule ministru, să ne comunicați care este stadiul implementării Proiectului național pentru reforma educației timpurii 2006–2011, defalcat pe județe, și, în mod particular, cum a fost rezolvată situația grădinițelor care funcționează în case retrocedate sau spații improprii în județul Maramureș — Borșa, Vișeul de Sus, Copalnic-Mănăștur și Șomcuta Mare.
Pentru ambele întrebări și interpelare se solicită răspuns în scris și verbal.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.