Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dragoș Gabriel Zisopol
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea politică de astăzi poartă titlul „Elefthérios K. Venizélos, personalitate politică marcantă a Greciei moderne”.
Doamnelor și domnilor deputați,
Un rol fundamental în dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Grecia și România, relații derulate de peste 130 de ani, l-a avut și marele om politic Elefthérios K. Venizélos(1864–1936), premier al Greciei în perioada 1910–1920 și 1928–1932.
Timp de peste două decenii, Elefthérios K. Venizélos, împreună cu personalitățile politice românești ale vremii, dintre care îi amintesc pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga sau Take Ionescu, și-au pus amprenta politică la nivel european.
Contactele bilaterale au fost o expresie vie a solidarității dintre cele două state europene, într-o perioadă decisivă pentru destinele popoarelor român și elen.
În acest context, ca un omagiu adus remarcabilului revoluționar și om de stat elen, făuritorul de fapt și de drept al Greciei moderne, luni, 28 februarie anul curent, la București, a avut loc dezvelirea monumentului dedicat lui Elefthérios Venizélos.
Creație a artistului Praxitelis Tzanoulinos, bustul lui Elefthérios Venizélos a fost ridicat la inițiativa ambasadorului Greciei în România, Excelența Sa domnul Georgios Poukamisas, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, pe care o reprezint în calitate de președinte și deputat, domnul Ioannis Valvis, familia Sofianou, domnul George Galanakis, câteva companii grecești (ROMTELECOM – SA,
ALUMIL ROM INDUSTRY – SA, ALEXANDRION GROUP ROMÂNIA – SRL) și Primăria Generală a Capitalei.
La eveniment au participat președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului elen – domnul Konstantinos Vrettos, deputatul și președintele Federației Comunităților Evreiești din România, colegul nostru, domnul doctor Aurel Vainer, ambasadorul Greciei în România – Excelența Sa domnul Georgios Poukamisas, ambasadorul Republicii Cipru în România – Excelența Sa domnul Spyros Atass, președintele Camerei de Comerț Eleno-Române – domnul Mihalis Sotiriou, domnul doctor Constantin Iordan – autorul unor lucrări privitoare la activitatea prodigioasă a lui Elefthérios Venizélos, cadre didactice universitare din Grecia și România, reprezentanți ai companiilor grecești care au finanțat proiectul, reprezentanți ai Uniunii Elene și ai Ambasadei Republicii Elene în România.
Ca urmare a bunelor relații bilaterale existente între România și Grecia, prin reciprocitate, la Atena va avea loc dezvelirea bustului remarcabilului om de stat român – Nicolae Iorga.
Uniunea Elenă din România își manifestă disponibilitatea de a participa activ și la acest eveniment. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .