Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 noiembrie 2011
other · Trimis la votul final
Sonia Maria Drăghici
Proiectul Legii antreprenorului social (PL-x 361/2011; retrimis comisiei) 68
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Este vorba despre aceeași categorie de persoane cu nevoi speciale, la care amendamentul nostru susține acordarea de medicamente și asistență medicală gratuite.
Și vreau să aduc un argument împotriva respingerii care s-a făcut în comisie, întrucât comisia spune: reglementările din domeniul sănătății se regăsesc în legislația specifică și numai în acest fel pot fi introduse în legislația specială de asistență socială.
Aș vrea să vă spun că din moment ce această lege modifică peste 14 legi, deci intervine în textele de lege ale altor legi, nu cred că ar fi o problemă dacă am face această introducere în Legea asistenței sociale, astfel încât noi să putem introduce, la Comisia pentru sănătate și familie, textele de lege în Legea nr. 95, ca cele două legi să se armonizeze perfect.
Deci aș dori să susțin acest amendament, pentru că așa avem siguranța și certitudinea că aceste categorii de persoane aflate la risc vor beneficia întotdeauna, sau cel puțin pe perioada imediat următoare, de medicamente și asistență medicală gratuite.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.