Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2017
other · Trimis la votul final
Nicolae Neagu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Grupul Partidului Național Liberal susține această ordonanță, acest proiect de lege. Dar de ce am venit eu la microfon astăzi este pentru a încerca și a vă sensibiliza pe dumneavoastră pe toți și, bineînțeles, acest Guvern.
Pornind de la premisa că, stimați colegi PSD–ALDE, aveți o majoritate confortabilă și un guvern pe care dumneavoastră nu doar că îl susțineți, dar spuneți că are stabilitate, și Grupul minorităților este lângă el, am văzut o susținere pe față a UDMR, dar eu, ca și dumneavoastră, marea majoritate, am întrebarea: Guvernul României face strategii pentru România? Și, dacă da, energia este o strategie de interes național? Noi credem că da, Grupul PNL. Eu cred că da. Și, atunci, poate că ar fi bine ca într-un timp scurt să ne stabilim prioritățile și în acest domeniu.
Eu zic că economia românească, ca orice economie, nu poate funcționa, ca orice motor, fără un sistem energetic valid și pus la punct.
Oare ce ne lipsește să îndrăznim mai mult? Fixând un plan strategic național pe energie corect, predictibil și în care să avem o resursă energetică viabilă. Pentru că situația nuclearelor 1-2 – și ceea ce ar trebui investit în continuare pe 3-4 – eu cred că trebuie serios abordată, așa cum probabil coșul energetic în acest moment trebuie corect abordat, de așa natură încât să nu ne trezim de fiecare dată fie în situație de infringement, fie în situație în care se pune extrem de mare presiune pe noi, în definitiv, și pe ANRE, prin noi, de către cei care sunt în finalul sistemului energetic și care, bineînțeles, stabilesc sau îndrăznesc să stabilească prețuri, inclusiv pentru populație.
Deci rugămintea mea pentru acest Guvern este să vină cât de curând cu o strategie, cu atât mai mult cu cât și noi credem că, din punctul de vedere al siguranței energetice, pe nucleare stăm bine, tehnologia canadiană fiind cea care în acest moment nu are rateu.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.