Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2007
other
Relu Fenechiu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În conformitate cu prevederile art. 135 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia a fost sesizată spre reexaminare cu Legea pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spațiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice.
Este o lege organică.
Potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
Aș vrea să vă spun că nu am înțeles de ce președintele a retrimis spre dezbatere această lege, întrucât modificarea pe care noi am făcut-o nu se referă la vânzarea spațiilor, ci la închirierea spațiilor. Domnul președinte a invocat că nu pot fi vândute spațiile aflate în proprietatea publică a statului, în schimb, în prezenta lege, noi nu am pomenit despre vânzarea acestor spații, ci doar de închirierea lor, ceea ce este perfect legal.
Așa încât, comisia respinge cererea de reexaminare trimisă de președinte și propune Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege, în forma adoptată inițial.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.