Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2009
Declarații politice · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Interpelarea de astăzi este adresată domnului Gheorghe Pogea, ministrul interimar al finanțelor publice.
Obiectul interpelării se referă la situația plăților către beneficiarii Legii nr. 290/2003.
Domnule ministru,
În bugetul aprobat Ministerului Finanțelor Publice pe anul 2009 a fost prevăzută și suma de 127.995.000 lei, acordată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.
La birourile mele parlamentare, aflate pe raza județului Vâlcea, s-au prezentat mai multe persoane care mi-au semnalat faptul că, pe anul acesta, nu au primit nicio sumă de bani la care aveau dreptul conform hotărârilor comisiei județene Vâlcea de aplicare a legii respective.
În această situație i-aș aminti pe domnul Manoli Constantin, pe domnul Vulpoi Victor, precum și pe doamna Stroe Simona, toți cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea.
Ținând cont de cele prezentate, vă rog să precizați, domnule ministru, dacă suma de 127.995.000 lei, alocată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a fost deja epuizată și, în caz contrar, care este numărul de ordin la care s-a ajuns în prezent.
De asemenea, vă întreb dacă există posibilitatea ca, în bugetul pe anul 2010, suma prevăzută pentru plata acestor despăgubiri să fie mai mare.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.