Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Laurențiu Florian Coca
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea este adresată doamnei ministru Ecaterina Andronescu, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
Stimată doamnă ministru,
Având în vedere discuțiile, încă nefinalizate, referitoare la orele de educație fizică din școli, lipsa unor informații oficiale, certe cu privire la mișcarea sportivă școlară, precum și netransparența instituțiilor și persoanelor abilitate să organizeze și să conducă programele competițiilor sportive școlare, vă rog, doamna ministru, să aveți amabilitatea de a ne pune la dispoziție datele cu privire la competițiile sportive la care participă școlarii și elevii în anul școlar 2008 – 2009, la nivel local, județean și național, pe diferite discipline sportive.
Pentru o viitoare informare, mai aprofundată, dorim să cunoaștem și care sunt structurile organizatorice de la nivelul ministerului și al inspectoratelor școlare care se ocupă și care răspund de mișcarea sportivă școlară din țara noastră.
Întrucât mă interesează direct evoluția acestei probleme, aș avea nevoie, în cel mai scurt timp, de un dosar al programului competițiilor sportive.
Solicit răspuns în scris și oral.
Cu respect, Laurențiu Florian Coca, Circumscripția electorală nr. 40 — Vâlcea, Colegiul electoral nr. 1, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.