Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2009
Declarații politice · respins
Dumitru Oprea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea este adresată domnului Marius Enăchescu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
Obiectul întrebării: Gradul de absorbție a fondurilor structurale în domeniul cercetării științifice.
Domnule vicepreședinte,
Una dintre criticile aduse autorităților pentru managementul fondurilor structurale o reprezintă nivelul redus al absorbției fondurilor europene și lipsa de transparență în privința modului de utilizare a lor.
În multe cazuri, autoritățile de management oferă informații doar în privința numărului de proiecte depuse în cadrul apelurilor pe diferite măsuri, fără însă a face disponibile informațiile privind plata efectivă a tranșelor de finanțare. Aceeași situație se regăsește și în cadrul agenției pe care o conduceți, de aceea vă rugăm să ne comunicați următoarele informații:
– valoarea proiectelor de cercetare contractate în perioada 2008–2009 în cadrul POS-CCE Axa 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare;
– valoarea tranșelor de finanțare decontate în aceeași perioadă;
– statistica valorii contractelor încheiate și decontate, pe universități, institute de cercetare și firme.
În condițiile prezentate, facem propunerea realizării unor raportări statistice lunare cu privire la valoarea contractată și valoarea decontată a proiectelor de cercetare gestionate de instituția dumneavoastră, iar acestea să fie făcute publice.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.