Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gheorghe Funar
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Mă bucură operativitatea cu care Ministerul Internelor și Reformei Administrative a trecut la aceste verificări. Am înțeles că o parte dintre ele sunt încă în curs.
Domnule secretar de stat,
Aș menționa faptul că nu s-au respectat prevederile legale nici în cazul Stadionului CFR, la care v-ați referit. Spuneți că, în perspectivă, sunt prevăzute doar 640 de locuri de parcare, dar, conform legislației existente, inclusiv conform unei hotărâri a consiliului local, trebuie asigurat cel puțin un loc de parcare la cinci spectatori.
Deci în zona Stadionului CFR din cartierul Gruia al municipiului Cluj-Napoca ar trebui să fie amenajate cel puțin 4.000 de locuri de parcare. Dumneavoastră ne-ați relatat că sunt prevăzute în autorizația de construire doar 640 de locuri de parcare.
Ca urmare a faptului că nu există asigurate locuri de parcare, la orice meci al echipei CFR, acasă, în Cluj-Napoca, tot cartierul Gruia este blocat. Doamne, ferește! să fie nevoie de o intervenție a ambulanței sau a pompierilor. Nimeni nu mai poate intra. Pe parcursul a trei-patru ore cetățenii care locuiesc în zonă nu pot să se ducă acasă sau să plece de acasă.
Rugămintea este să insistați pentru intrarea în legalitate, să se asigure în incinta Stadionului CFR cel puțin 4.000 de locuri de parcare. Pot fi amenajate _parking-_ uri supraterane sau subterane în zonă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.