Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2007
other · respins
Gheorghe Funar
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Onorat Senat,
Pe procedură, permiteți-mi să vă fac cunoscut faptul că imediat după votul dat la punctul 14, Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, acordarea pensiilor de serviciu pentru cadrele didactice, am solicitat listă. Fiind și alte solicitări pentru lista de vot din partea unor grupuri parlamentare, pentru alte puncte de pe ordinea de zi, s-a ajuns ca aceste liste să ne fie puse la dispoziție abia după epuizarea ordinii de zi referitoare la proiectele de lege și propunerile legislative.
## Domnule președinte,
Grupul nostru parlamentar contestă acest vot. La o primă citire am constatat: domnul senator Ungheanu a fost prezent în sală lângă dumneavoastră, a votat, și nu apare în niciun fel, domnul senator Constantin Găucan a fost în sală, nu apare nici că a votat, nici absent, nici împotrivă, nimic, și, probabil, mai sunt asemenea situații.
Noi contestăm votul și mă voi adresa mâine Biroului permanent, solicitând să se reia votul la acest punct de pe ordinea de zi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.