Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Maria Eugenia Barna
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima interpelare se referă la o solicitare pe care o adresez domnului ministru László Borbély, ministrul mediului.
Obiectul interpelării este poluarea mediului de către SC Continental Timișoara.
Domnule ministru,
Am primit numeroase sesizări de la cetățenii din Timișoara, având ca obiect plângerile repetate făcute de aceștia în legătură cu emanațiile insuportabile de miros degajate în procesul de producție de către o fabrică de anvelope. Aceasta funcționează în imediata apropiere a zonei rezidențiale.
Această tragedie se întinde pe parcursul a trei ani de zile și nu a fost rezolvată de Agenția de Protecție a Mediului Timiș, care s-a dovedit a fi neputincioasă în gestionarea în mod corect și legal a unei probleme ce intră în atribuțiile sale funcționale.
Cu toate sesizările, Agenția de Protecție a Mediului a luat decizia acordării autorizației de mediu cu program de conformare.
Ceea ce sesizează cetățenii și ceea ce vă solicit eu dumneavoastră reprezintă o analiză responsabilă cu privire la verificarea proceselor-verbale din perioada 7 și 14 octombrie, din care rezultă maniera absolut arbitrară în care s-a gestionat poluarea mediului.
De asemenea, doresc să primesc în integralitate planul de conformare aprobat de către Agenția de Protecție a Mediului Timiș și să fiu informată în ce măsură planul de
conformare propus de această societate este de natură să stopeze starea de disconfort olfactiv a cetățenilor care locuiesc în spațiul rezidențial din imediata apropiere.
Celelalte interpelări se referă la aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.618 din 29 decembrie 2009, pe care le adresez domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, și prin care solicit ca sesizările preluate de la sindicate, referitoare la aplicarea acestor prevederi din hotărâre și care reflectă nemulțumirile și tensiunile existente, din cauza unor aspecte care nu au fost prevăzute pentru finanțare sau a finanțării foarte scăzute, să fie discutate într-o ședință de analiză de urgență, în cadrul Comisiei de dialog social.
Doresc ca această discuție care va avea loc în cadrul comisiei să reglementeze toate aceste aspecte sesizate, pentru a modifica și completa Hotărârea Guvernului nr. 1.618 din 29 decembrie, și anume: restul interpelărilor se referă la sumele care nu au fost prevăzute pentru Palatul Copiilor, cluburile sportive școlare, cât și din cadrul cluburilor copiilor. De asemenea, vizează majorarea sumelor pentru școlile din mediul rural și urban, pentru că, din cauza acestor costuri scăzute, nu avem o finanțare suficientă și vom avea reduceri de personal. De asemenea, trebuie reglementată situația finanțării liceelor vocaționale artistice și sportive din județul Timiș.
Următoarea interpelare se referă la forma de învățământ seral, care nu a fost cuprinsă în standardele de cost/elev stabilite pentru anul 2010.