Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2007
procedural · respins
Ilie Petrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima întrebare este adresată Ministerului Internelor și Reformei Administrative, domnului Cristian David.
De la tribuna Senatului am intervenit, prin întrebări și interpelări, cu privire la situația creată în localitatea Turcinești, județul Gorj, unde nu mai există apă potabilă din cauza lucrărilor efectuate de „Hidroconstrucția” la barajul de pe Jiu, care au afectat pânza freatică din zonă.
Vă solicit să mă informați când vor beneficia cetățenii din această localitate de apă potabilă în regim continuu.
Solicit răspuns în scris și oral.
Senator P.R.M. de Gorj, Ilie Petrescu.
Interpelarea este adresată Ministerului Economiei și Finanțelor, domnului ministru Varujan Vosganian.
Domnule ministru,
Înaintea vacanței parlamentare, la biroul dumneavoastră am avut o întâlnire cu domnul secretar de stat Palașcă Viorel și cu domnul consilier Turdean, la întâlnire participând și domnul senator P.R.M. Valentin Dinescu, președintele Comisiei economice, industrii și servicii din Senatul României.
În discuțiile purtate am abordat problema minei Ploștina, în sensul ca în anul 2008 pentru aceasta să fie prevăzută în program o cantitate de cărbune de 420.000 tone pe an.
Având în vedere strategia energetică a României, vă rog să mă informați dacă unitatea Ploștina din cadrul E.M.S. Motru are în perspectivă pe anul 2008 derularea acestui program.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris și oral.
Senator P.R.M. de Gorj, inginer minier Ilie Petrescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.