Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2015
Informare · respins
Răzvan Horia Mironescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii privind combaterea concurenței neloiale și altor acte în domeniul protecției concurenței aduce niște clarificări deosebit de importante și, dintre acestea, cele mai importante ar fi cele legate de „denigrarea unui competitor, deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat reprezentant al său, inclusiv prin folosirea unor secrete comerciale, și, în general, protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și protejarea intereselor economice ale consumatorilor”.
În proiectul de lege sunt prevăzute și sancțiuni pentru abaterile de la articolele care reglementează comportamentul în acest domeniu și aceste sancțiuni au rolul suplimentar de a proteja, în primul rând, angajatorii împotriva posibilelor practici neloiale ale angajaților, dar și consumatorii împotriva practicilor neloiale ale celor cu care intră în contact.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota în favoarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.