Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Tamara Dorina Ciofu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
Obiectul declarației politice: extinderea dreptului de asigurat al medicilor candidați la rezidențiat până la data susținerii examenului.
Cu toate că Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență pentru îmbunătățirea condițiilor de care beneficiază medicii
rezidenți din țara noastră, prin acordarea unei burse de rezidențiat în cuantum lunar de 670 de lei net, care se adaugă la salariu și la drepturile aferente gărzilor efectuate de aceștia, mai avem de rezolvat o problemă pentru absolvenții universităților de medicină.
Astfel, studenții de la medicină, după ce termină facultatea, își pierd dreptul de asigurat la Casa de Asigurări de Sănătate, deși mai au o perioadă de câteva luni în care învață pentru a susține examenul de rezidențiat.
În opinia mea, nu este normal ca acești medici tineri care sunt în perioada de formare profesională să nu mai beneficieze de servicii de sănătate din partea statului. În această perioadă, până la data desfășurării rezidențiatului, tinerii care doresc să se profesionalizeze într-o specialitate medicală sunt expuși riscului de a se îmbolnăvi sau de a suferi un accident, iar în această situație, în care nu mai figurează ca asigurați în evidențele caselor de asigurări de sănătate, nu vor avea acces la medicamente sau la internare în unități sanitare pentru a beneficia de tratament medical de specialitate.
Având în vedere această situație, vă propun să modificăm cadrul legislativ actual, astfel încât să se extindă dreptul de asigurat până la data susținerii testului pentru rezidențiat și a afișării rezultatelor finale.
În acest sens, persoanele care vor fi declarate admise vor avea în continuare calitatea de asigurat, iar, în cazul celor care nu reușesc să intre la rezidențiat, aceștia își vor pierde calitatea de asigurat până în momentul în care se vor angaja sau până când decid să își plătească singuri cheltuielile pentru asigurările de sănătate.
PSD și ALDE și-au asumat prin programul de guvernare măsuri concrete pentru a reduce și stopa exodul medicilor specialiști și al cadrelor medicale, pentru a lucra în alte state.
Cred că dacă vrem să ne păstrăm medicii tineri în România, pentru a nu mai exista probleme, în special în spitalele din mediul rural, trebuie să le acordăm toate condițiile necesare viitorilor specialiști din sistemul sanitar din țara noastră.
Avem nevoie să ne păstrăm în țară tinerii valoroși, nu doar în domeniul sanitar, dar și în educație, IT, economie, agricultură și așa mai departe.
Tamara Ciofu, deputat al PSD Botoșani.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.