Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2013
Declarații politice · respins
Biró Rozalia Ibolya
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,
Încep această declarație prin a vă reaminti ce a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, cu privire la emiterea abuzivă de ordonanțe de urgență, ordonanțe care nu sunt compatibile cu spiritul democrației, deoarece o astfel de practică, în opinia lui, subminează principiul controlului democratic reciproc.
Totodată, vă reamintesc ce a afirmat domnul prim-ministru Victor Ponta la sfârșitul lunii ianuarie: „Cele 11 puncte convenite cu președintele Comisiei Europene au fost îndeplinite în totalitate. Guvernul a fost și continuă să rămână profund angajat în asigurarea independenței justiției și întărirea statului de drept.”
Punctul 3 se referă la respectarea prevederilor Constituției, la emiterea ordonanțelor de urgență, susținând că nu s-au emis ordonanțe care afectează instituții fundamentale, ci doar în situații clare de urgență și un număr semnificativ mai redus decât au emis guvernele anterioare.
Stimați colegi,
Reglementările actuale prevăd faptul că instituția Guvernului poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, însă în multe dintre aceste ordonanțe urgența lipsește, lucru sesizat chiar prin rapoartele pe justiție ale Comisiei Europene. Nu pot să nu mă întreb: dacă Guvernul Boc a fost o fabrică de ordonanțe de urgență, cum menționase actualul Guvern, aflat atunci în opoziție, oare cum s-ar putea numi acum Guvernul, ținând cont de cele peste 30 de ordonanțe emise în ultimele trei luni?
Nu vreau să resping total actul juridic numit ordonanță de urgență care, folosit cu temei, pricepere și înțelepciune, are rolul și importanța sa, dar trebuie să subliniez faptul că formațiunea politică pe care o reprezint, UDMR, nu a fost de acord nici când era la guvernare și nici acum, când este în opoziție, cu actul juridic numit ordonanță de urgență, dezacord care se constată și prin propunerea noastră, cu privire la revizuirea Constituției, de reducere la minimum sau de eliminare totală a ordonanțelor de urgență, ca să nu mai vorbim de asumarea răspunderii. Cred că în politică și mai ales în actul guvernării este nevoie de echilibru. Nimeni nu are nevoie de guvernanți care să facă totul în grabă.
## Stimate doamne și stimați domni,
Avem nevoie de acte bine gândite, susținute, cu efecte benefice pe termen lung. Nu avem nevoie de un șir infinit de ordonanțe de urgență prin care se introduc greșeli și nu avem
nevoie de soluții scrise pe picior. Am fost cu toții martori la modul cum s-au emis ordonanțe de urgență pentru modificarea altor ordonanțe de urgență, așa cum este cazul ordonanțelor de urgență pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Din păcate, majoritatea ordonanțelor ce au fost emise în ultimele trei luni privesc măririle de taxe și de impozite, restricționări economice.