Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2017
Informare · respins
Cristina Ionela Iurișniți
Discurs
Stimate domnule președinte, Dragi colegi,
Interpelarea este pe tema educației sexuale în școli, adresată ministrului învățământului, bineînțeles. Poate și ministrul sănătății ar trebui...
Educația sexuală reprezintă în prezent un subiect tabu în școlile din România, după cum știm cu toții, deși statisticile sunt alarmante, suntem pe locul întâi în Europa la sarcinile nedorite la nivelul adolescentelor.
În 2014, 18.600 de tinere cu vârsta sub 19 ani au născut, din care 662 înainte să împlinească 15 ani și continuăm să facem pași în această direcție greșită, prin neasumarea unei poziții clare vizavi de obligativitatea materiei Educație sexuală începând cu ciclul gimnazial.
În țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Slovacia, Suedia studierea acestei materii este obligatorie, iar informațiile prezentate copiilor sunt structurate pentru a fi ușor de asimilat pentru nivelul fiecărui ciclu educațional în parte și sunt atent examinate de către psihologi și de oameni cu expertiză în domeniul educațional.
Bineînțeles că putem importa metode de bune practici din țările care au adoptat ca materie obligatorie Educația sexuală, precum Franța, unde informația despre sexualitate este predată oficial în școli din 1985, prin intermediul cursului „Educație pentru viață”, și abordează teme precum: prevenirea și reducerea riscurilor bolilor sexuale; lupta împotriva violenței și a exploatării sexuale a tinerilor; lupta împotriva rasismului și a homofobiei; stima de sine și respectul față de ceilalți.
În Germania educația sexuală este văzută ca un instrument eficient pentru a evita sarcinile nedorite. Este obligatorie și nu există clauze pentru a permite părinților să-și retragă copiii de la lecții. Școlile sunt obligate să informeze părinții despre conținutul materiei de educație sexuală, unde elevii învață despre contraceptive și proceduri biologice, dar și despre emoții și aspectele unei relații.
În prezent, conturez, alături de colegii mei, un proiect legislativ care să vină în întâmpinarea provocărilor actuale cu care se confruntă societatea românească, în general, părinții și copiii, care conțin un grad ridicat de sexualitate, motiv pentru care există nevoia implementării urgente a educației timpurii a copiilor cu privire la aceste aspecte, ce țin de sănătate și de reproducere. Scopul acestui demers legislativ îl reprezintă informarea corectă și completă a tinerilor, precum și diminuarea fenomenului de abandon școlar în rândul adolescentelor, prin prezentarea unor informații controlate și în acord cu nivelul de înțelegere al elevilor în cadrul orelor de curs.
În aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați punctul de vedere privind obligativitatea introducerii orelor de educație sexuală în curricula școlară, dar și disponibilitatea dumneavoastră de a susține acest demers legislativ.
Închei interpelarea. Sper că aceste propuneri și aspecte semnalate să poată constitui baza unui dialog constructiv, în care competențele și eforturile noastre reunite, atât pe partea curriculară, cât și administrativă, să aibă ca finalitate creșterea calității sistemului național de învățământ. Deputat Cristina Iurișniți.