Dumitru Bentu

Vă mulțumesc. Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Italia”.

Într-o vizită pe care astăzi am defini-o ca fiind „de lucru”, un înalt demnitar al imperiului austriac s-a adresat românilor din Transilvania, care i-au ieșit în cale smeriți și demni: „Salve, parve Romuli nepos!” — „Te salut, sărman nepot al Romei!”

După câteva sute de ani, nepoții Romei ne trimit ei înșiși salutări din orașul străbunilor lor. Relațiile dintre cele două popoare de gintă latină sunt complexe: 1 până la 2 milioane de români, ce poartă cu mândrie în denumirea naționalității rădăcina orașului care i-a binecuvântat încă din antichitate, lucrează în Italia. Ei furnizează presei din țara natală subiecte dintre cele mai diverse. Unele ating, spre regretul nostru, câmpul infracțional, altele evidențiază aspecte ale unei colaborări normale și, deci, fructuoase.

Concret, aflăm că românii din Torino și italienii din Bacău vor beneficia de prevederile unui protocol de colaborare care vizează facilitarea accesului la diverse servicii pentru cetățenii lor aflați în tranzit sau cu afaceri.

Aflăm, de asemenea, că 29 de români, acuzați de furt și șantaj, au fost arestați de poliția din Padova.

Alți nouă români erau obligați să muncească la negru în condiții groaznice, practic, de sclavie, în localitatea Mascalucia.

La Monza, într-o biserică catolică, un cunoscut pictor român de icoane a ridicat o cruce ortodoxă înaltă de 5 metri pe care italienii au primit-o cu admirație și superioară înțelegere.

Exemplele pozitive sau negative ar putea continua, dar din multitudinea lor am selectat unul care are suficientă putere de relevanță: 70.000 de copii români învață în școlile italiene, cu 30% mai mult decât în anul școlar precedent (2005-2006).

Ei se situează, numeric vorbind, pe locul 2 după albanezi (77.000), depășindu-i pe marocani. Cifra este însă mult mai mare în acest an școlar (2007-2008), având în vedere faptul că de la 1 ianuarie 2007 românii au devenit cetățeni comunitari, iar inspectoratele școlare județene au anunțat numeroase cereri de transfer către școli de diferite grade din toată Peninsula Italică. Există areale urbane în care nivelul de concentrare este peste medie: Roma, Milano, Torino.

Dincolo de statisticile relativ reci, apar și întrebări legitime: cum se întrețin și de către cine legăturile cu patria-mamă? Ce se întâmplă cu acești copii după absolvirea cursurilor? Câți dintre ei doresc să revină în România? Cum privește ministerul român de resort această situație valabilă nu numai pentru Italia, ci și pentru alte destinații preferate de români: Spania, Franța etc.?

Un lucru este însă cert, sărmanii nepoți ai Romei, cu toate dificultățile pe care le traversează alături de părinții lor, vor avea un alt destin, pe care îl denumim, cu temeri, dar și cu optimism, european.