Korodi Attila

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

În octombrie 2008, UDMR a înaintat un proiect de lege în Senat, conform căruia, în locul celor 8 regiuni de dezvoltare existente la momentul actual în România, țara ar trebui să aibă 15 regiuni de dezvoltare, mai aplicate, mai mici, mai eficiente.

În februarie 2010, Senatul a aprobat acest proiect de lege și urmează dezbaterea din Camera Deputaților.

De ce considerăm noi necesar să fie definite noi regiuni de dezvoltare, mai mici, mai aplicate, mai eficiente?

În primul rând, dacă ne uităm la cele 8 regiuni de dezvoltare existente la momentul actual, nu prea ne dăm seama pe ce criterii au fost formate și pe ce criterii s-au desemnat sediile agențiilor de dezvoltare.

Ori de câte ori vrem și căutăm răspunsuri, ele vor fi ceva de genul: asta este cerința Uniunii Europene, nu putem să facem nimic. Dar, de fapt, nu este așa.

Regulamentul Uniunii Europene nr. 1.059/2003 stabilește ca obiectiv formarea unor unități teritoriale cu scop statistic pentru a eficientiza absorbția fondurilor europene de dezvoltare regională.

În România, regiunile de dezvoltare sunt, de fapt, unități teritoriale cu un scop statistic. În determinarea acestor regiuni de dezvoltare, primul criteriu îl reprezintă unități administrative deja existente ale statelor membre. Astfel, în România, regiunile trebuie formate pe baza județelor actuale.

În formarea regiunilor, în primul rând, trebuie să respectăm cerințele Regulamentului nr. 1.059. Astfel, trebuie luate în considerare caracteristicile geografice, socioeconomice, istorice, culturale și de mediu. Din punct de vedere al mărimii populației, modificările trebuie să omogenizeze structurile regionale. Asta înseamnă că trebuie respectat pragul de populație – conform NUTS 2 între 800 de mii și 3 milioane de locuitori. Datorită unor caracteristici geografice, socioeconomice, culturale sau de mediu, unele unități pot să devieze de la acest prag, în special în regiuni marginale sau cu caracteristici de insulă.

În formarea celor opt regiuni existente, la momentul actual nu s-au luat în considerare deloc similaritățile și deosebirile tradiționale specifice acestor regiuni. Astfel, din diferențele economice, culturale, de mediu și de mărime ale județelor care alcătuiesc aceste regiuni, rezultă o eterogenitate din cauza căreia este imposibil să formăm și să aplicăm o strategie de dezvoltare regională uniformă și consistentă.

Din evaluarea programelor încheiate și compararea produsului intern brut reiese că structurarea regională actuală și sistemul de finanțare bazat pe această structurare nu au dat rezultatele așteptate. Din contră, s-a înrăutățit situația zonelor înapoiate și nu au fost prielnice nici pentru formarea unor poli de dezvoltare.

Totodată, în cadrul acestor regiuni formate artificial există o dezbinare puternică în locul coeziunii.