Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Iulian Urban
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Eu nu mă voi referi la oportunitatea realizării referendumului și nu o să intru în considerente de ordin politic, însă eu vreau să vă spun care a fost modalitatea în care s-a adoptat acest raport de respingere în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru că, așa cum ne spunea domnul președinte Mircea Geoană când am reluat lucrările în această sesiune a Parlamentului, probabil că noi vom sta aici încă trei ani de zile, timp în care este posibil ca mai multe guverne să vină și să plece, însă, în momentul în care noi am început să dezbatem acest proiect de lege, la mapa noastră, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, exista doar avizul Consiliului Legislativ. Am constatat, ulterior, în raportul cu care a fost sesizat plenul Senatului, că ar fi existat un aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, de asemenea, știm că s-a dat un aviz de la Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, despre al căror conținut noi nu am știut absolut nimic.
Referitor la avizul Consiliului Legislativ, vreau să vă spun că, în primul și în primul rând, se menționează în cadrul acestuia că proiectul de lege nu ar fi fost însoțit de avizul de oportunitate al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul. Poate nu ar fi rău ca să-i rugăm pe colegii noștri din PSD să solicite domnului Ponta să-și aducă aminte că a semnat un asemenea aviz, astfel încât Consiliul Legislativ ne-a indus în eroare în momentul în care în raport a spus că nu există acest aviz.
De asemenea, în avizul Consiliului Legislativ se face vorbire de două decizii ale Curții Constituționale, pe care, iarăși, nu am avut posibilitatea să le consultăm, însă uitându-ne ulterior și analizând aceste decizii constatăm, pe de o parte, faptul că ordonanța în cauză nu încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 392/2007, pentru că vine doar să completeze locul lăsat liber de declararea neconstituțională a alin. (3) al art. 11, întrucât, la acest moment, art. 76 alin. (2) din Constituție spune foarte clar că hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți.
De asemenea, dacă veți avea ocazia, și trebuie să facem acest lucru înainte de a da un vot în plenul Senatului, să citim și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 567 din 2006, unde vom vedea, de asemenea, că această ordonanță nu încalcă nici aceste dispoziții menționate în avizul Consiliului Legislativ.
Având în vedere faptul că – eu vorbesc aici de încălcarea unor proceduri parlamentare – acest raport a fost dat în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări fără să avem la îndemână acele elemente care sunt instrumentele pe baza cărora își desfășoară activitatea un parlamentar al oricăreia dintre comisiile din Parlament, vă fac, pe această cale, solicitarea de a se retrimite, în vederea elaborării unui raport suplimentar, acest act normativ la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Vă mulțumesc.