Vasile Mocanu

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Un an ratat”. Anul 2007, primul an european al României, se apropie de final. Este ora bilanțurilor. Din păcate, nu avem cuvinte de

laudă pentru actualul Cabinet. Dimpotrivă, 2007 este un an ratat din toate punctele de vedere.

Agricultura românească a rămas de căruță. Cei patru miniștri care s-au perindat de-a lungul a trei ani în fruntea ministerului de resort mai mult au încurcat lucrurile decât le-au descurcat. Seceta cumplită din primăvară-vară a luat autoritățile pe nepregătite, deși despre capriciile vremii se știa cu un an înainte. Reabilitarea sistemelor de irigații, acțiune începută de Partidul Social Democrat încă din 2001, dar stopată în mod iresponsabil de actuala putere în 2005, ar fi salvat destul din producția agricolă. Acum, suportăm consecințele. Iar când pâine nu e, nimic nu e!

Ce rost ar mai avea, atunci, să vorbim de justiție, când corupția sufocă societatea românească la toate nivelurile?! Și aici suntem în pericol de a ne trezi cu activarea clauzei de salvgardare.

Sau de ce să mai vorbim de sănătate, dacă românii mor cu zile în spitalele „reformate” de ministrul Nicolăescu sau la cozile pentru medicamente?

Ori de diplomație, când gafele ministrului Cioroianu ne-au făcut de râs cam peste tot în lume?

Să mai pomenesc educația sau mă veți considera un politician needucat?!

Cabinetul Tăriceanu s-a dovedit incapabil în 2007, ca și în ultimii trei ani, să propună un proiect coerent de dezvoltare a României. Este și motivul principal pentru care, după șapte ani de creștere susținută – perioadă inaugurată de Guvernul Năstase în 2001 –, economia a început să se sufoce. Priviți statisticile și veți vedea foarte bine criza care se apropie. Aveți soluții, domnilor guvernanți?!

O singură reușită putem consemna în acest an de grație, 2007, dar ea nu aparține Guvernului, ci tot Partidului Social Democrat: este vorba de majorarea pensiilor. Cei care au muncit o viață, adică tocmai părinții și bunicii noștri, ajunseseră la limita supraviețuirii. Noi nu am făcut decât să reparăm o nedreptate. Încă o dată, am arătat că știm cel mai bine să rezolvăm problemele oamenilor. Vă mulțumesc.