Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Constantin Gheorghe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi.
Declarația mea politică de astăzi se poate intitula foarte ușor „Bani aruncați pe fereastra disputei politice dintre Palate”.
Știm cu toții că Președintele României, prevalându-se de prevederile constituționale ale art. 90, conform cărora „Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național.”, a hotărât organizarea unui referendum privind scrutinul în două tururi. Sigur că reacțiile politice nu au întârziat să apară, sigur că discuțiile politice și disputele politice despre care sistem de scrutin este mai avantajos, care sistem se potrivește actualei situații politice din România, ce prevede sau ce repercusiuni și consecințe va avea acest sistem de vot, cum va fi polarizată clasa politică, cum va fi restructurată ea și așa mai departe, se puteau face. Clasa politică nu a întârziat să-și exprime punctul de vedere.
Surprinzător este faptul că Guvernul României a avut și el un punct de vedere, dar, de data aceasta, ca și în ultimul timp, total neadecvat. De ce afirm acest lucru? Pentru că prin Hotărârea de Guvern nr. 126/2007, care se referă la alegerile pentru Parlamentul European și care prevede un buget de 80 de milioane de lei noi, se suplimentează cu 40 de milioane de lei noi organizarea referendumului. De unde această diferență? Știți foarte bine de unde. Hotărârea Guvernului de a organiza acest scrutin în încăperi separate, cu comisii separate, cu secții de votare separate — o secție de votare compusă din șapte persoane pentru votul uninominal și o secție de votare pentru Parlamentul European —, în mod clar, majorează substanțial cheltuielile. Pe de altă parte, nu numai la nivelul secțiilor de votare se dublează oamenii care trebuie să supravegheze acest vot, ci și la nivel județean și la nivel central. De altfel, mi se pare total inoportună această hotărâre a Guvernului, pentru că electoratul român este obișnuit de la alegerile locale să folosească la aceeași secție de votare, în aceeași urnă, trei buletine de vot: pentru primar, pentru consilieri locali și pentru consilieri județeni. De unde atâta grijă, acum, ca să nu se încurce oamenii ținând în mână două buletine de vot? Mi se pare că este o jignire la adresa electoratului, care a parcurs diverse etape și a ajuns la o anumită maturitate, chiar și politică. Și dacă vreți să vedeți că a creat mai multă derută și mai multă incoerență vă dau și un exemplu din județul Suceava, al cărui senator sunt. Unii primari au considerat că trebuie să asigure atât de multă securitate votului, încât au construit cabine pentru vot din aluminiu, dar acesta nu a fost punctul în care s-au oprit. Primarul din Suceava a venit la prefectură și a solicitat 150 de milioane de lei vechi, decont pentru aceste cabine care vor fi valabile pentru încă vreo zece campanii electorale locale, parlamentare, prezidențiale. Vedeți unde duce această incoerență?