Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2014
other
Mircea Lubanovici
Propunerea unei modificări a ordinii de zi (respinsă) 69–70;
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Sunt onorat să încep ședința noastră de declarații politice din dimineața aceasta.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Declarația mea de azi se intitulează „Jocul democratic și românii din diaspora” și este determinată de profunda indignare a multor cetățeni români față de modul defectuos în care Guvernul României, condus de domnul Victor Viorel Ponta, a organizat alegerile prezidențiale din acest an, aceasta în condițiile în care existau semne clare, după desfășurarea primului tur al alegerilor prezidențiale, în legătură cu dezastrul organizatoric care ne-a făcut de rușine în multe capitale și orașe europene mari. Am asistat stupefiat, ca majoritatea românilor, la scene de coșmar, în care concetățenii români din diaspora, care voiau să-și exercite un drept constituțional fundamental, erau agresați și gazați, la solicitarea adresată jandarmilor de către șefii de misiuni diplomatice, scene filmate parcă în timpul revoltei muncitorilor de la Brașov din 1987, înăbușită în forță de Ceaușescu.
Încă o dată, domnule prim-ministru, ne-ați arătat dublul standard cu care tratați cetățenii români din afara granițelor țării, aceiași români cărora le promiteți locuri de muncă în țară, aceiași români cărora le promiteți o Românie cu o democrație și un stat de drept consolidate, în care să se întoarcă. Iată că ați încercat orice și ați reușit, din nefericire pentru prestigiul României în străinătate, să le limitați dreptul constituțional de exprimare a votului – fundamentul de bază al democrației.
Consider inacceptabilă restrângerea posibilităților de vot pentru românii din diaspora, în condițiile în care aceste persoane reprezintă, de multe ori, ambasadori mult mai eficienți pentru imaginea României în lume decât personalul numit de actuala putere. Mai mult decât atât, acești oameni susțin prin munca lor cinstită familiile rămase în țară, statisticile demonstrând că banii trimiși de ei în România depășesc investițiile străine directe.
Ne-ați arătat acum modul în care dumneavoastră îi percepeți pe românii din străinătate: utili doar pentru realizarea echilibrului economic prin care încercați să mascați guvernarea ineficientă din ultimii ani și lipsa încrederii investitorilor străini în Cabinetul Ponta. Când aceștia trebuie să sancționeze prin vot greșelile Guvernului pe care-l conduceți, preferați să îngrădiți cât mai mult această posibilitate, încălcând legile electorale ale acestei țării și art. 36 din Constituția României, ce garantează dreptul la vot al tuturor cetățenilor, indiferent de reședință sau domiciliu.
Nu pot să nu interpretez acest gest decât ca unul de adversitate la adresa românilor din afara granițelor țării, în condițiile în care cei din diaspora s-au remarcat prin opțiunile de dreapta. Consider inuman tratamentul pe care l-ați aplicat celor plecați din țară: i-ați obligat să călătorească sute de kilometri pentru a-și putea exprima votul, i-ați forțat să stea cu orele la cozi în fața secțiilor de vot, ați desființat secțiile din orașele cu comunități mari de români și ați mutat multe secții de vot din locul tradițional, cunoscut de români, obligându-i la cheltuieli de închiriere a noilor locuri de desfășurare. Cu alte