Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Ilie Petrescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Vreau să completez câteva chestiuni care se întâmplă în realitățile pe care le trăim zi de zi, în localitățile care beneficiază de acest mod de repartiție, prin legea discutată astăzi.
De exemplu, în municipiul Motru s-a construit un bloc în trei ani de zile. Cel care a depus cererea la 35 de ani, are 38 de ani, domnule ministru, și nu poate beneficia, conform legii, pentru că respectivul constructor, de acolo, din cauza lipsei de bani, nu a reușit să onoreze construcția unui bloc.
Vreau să vă mai spun o chestiune legată de modul de repartiții, pentru că, la ora actuală, sunt foarte multe cereri către autoritatea locală privind aceste locuințe. Faptul că, acum, capacitatea ministerului și a ANL-ului de a rezolva aceste probleme, legate de aceste cereri ... nu poate să facă față, prin construcția de locuințe în municipiile, reședințele de județ sau în localitățile din județul respectiv, mă face să mă întreb cine va fi vinovat dacă instituțiile sau constructorul nu pot să dea în folosință blocurile respective la termen, adică până când tânărul va împlini vârsta de 38 de ani? Tânărul, că a împlinit 38 de ani, de când a depus cererea, la 33 de ani sau 35 de ani, sau autoritatea care vizează această chestiune, în speță ministerul?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.