Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Deci această inițiativă legislativă are ca obiect de reglementare solicitarea ca, acolo unde, pe zonele de administrație publică, activități miniere sau alte activități se desfășoară pe suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați și afectează mediul, să existe obligativitatea aprobării prin lege, și nu prin hotărâre de guvern.
Noi o să susținem inițiativa colegilor noștri, în condițiile în care credem că este normal să protejăm mediul. Este un subiect pe care îl dezbat foarte mulți, dar puțini se gândesc și se apleacă cu responsabilitate asupra lui, în condițiile în care sunt parcuri care dispar, sunt situri care dispar, sunt parcuri naționale care, teoretic, cad sub drujbe pentru a face loc altor activități.
De aceea, credem că reglementarea prin lege, și nu prin hotărâre de guvern, a acestor activități pe zone mai mari de 1.000 de hectare este bine-venită.
Grupul meu va susține această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.