Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea de astăzi se intitulează „Religia în școală”. Stimați colegi,

Unul dintre lucrurile care evidențiau ruperea României de regimul totalitar comunist la începutul anilor ’90 l-a reprezentat introducerea studiului religiei în școli, revenindu-se așadar la practica din perioada anterioară bolșevizării și impunerii materialismului marxist-leninist în România.

Ca atare, îmi permit să spun că revenirea religiei în școala românească este un adevărat simbol al victoriei spiritului creștin asupra totalitarismului ateu.

Declararea de către Curtea Constituțională a României a invalidității constituționale a unor articole din Legea educației referitoare la predarea religiei în școli are ca efect o anomalie practică, mai precis spus, inversarea regulii corecte prezente în legea actuală, conform căreia ora de religie face parte din trunchiul comun al programei școlare, dar că părinții elevilor care nu doresc să participe la ora de religie pot face o cerere în scris de neparticipare la obiectul de studiu amintit, care li se aprobă automat și fără nicio discriminare.

Curtea Constituțională vine să schimbe regula, o regulă absolut democratică, ce instituie principiul fundamental al libertății de alegere, astfel că părinții elevilor care vor să participe la cursurile de religie devin ei cei obligați să depună cerere pentru a beneficia de participarea copiilor lor la această oră.

Interesant este faptul că, în majoritatea statelor europene, se studiază religia, fie după principiul opțional prezent până acum și în legislația românească, pus în acord cu preceptele cultelor reprezentate, lucru comun, de exemplu, Germaniei, fie în sistemul obligatoriu, precum se întâmplă inclusiv în Italia, în baza acordului dintre Vatican și Guvernul italian, fie printr-un sistem care combină alegerea autorităților locale, pusă în acord cu părinții, cultele reprezentate și tradiția religioasă a locului respectiv, precum se întâmplă în Marea Britanie.

Studiul religiei în școală reprezintă, înainte de orice, cunoașterea fundamentelor culturii și civilizației căreia îi aparținem, cultură întemeiată pe bazele Sfintei Evanghelii și cultura europeană care a asimilat armonios etica iudeo-creștină și care a deprins prin mesajul lui Hristos valori precum: libertatea de conștiință, liberul arbitru, libertatea de expresie și de alegere și, nu în ultimul rând, conștiința egalității omului în fața legilor și a lui Dumnezeu.

Pentru noi, românii, Biserica a reprezentat constant un vector de cultură și de coeziune națională, astfel că nu trebuie să neglijăm niciodată uriașul aport pe care Biserica Ortodoxă și celelalte culte l-au avut sub aspectul dezvoltării sistemului de educație, al sistemului de sănătate publică, al culturii naționale și, nu în ultimul rând, al luptei pentru unitate națională, lucru dovedit și de rolul episcopului ortodox Miron Cristea și al celui greco-catolic, Iuliu Hossu, în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.