Pető Csilla Mária

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Omagiu Revoluției maghiare din 1956”.

## Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se dorește a fi un omagiu adus Revoluției maghiare din 23 octombrie 1956, cu referire la un aspect despre care se vorbește foarte puțin sau chiar deloc: rolul femeilor în acest act de mare curaj al maghiarimii și, nu ezit să enunț, un adevărat seism popular.

Fără a intra în detaliile evenimentelor petrecute cu 53 de ani în urmă, trebuie să ne aducem aminte de faptul că la 23 octombrie 1956 sute de mii de cetățeni maghiari au cerut demisia guvernului bolșevic opresiv, iar studenții de la Universitatea Tehnică din Budapesta au demonstrat, lor alăturându-li-se alți protestatari, inclusiv soldați.

Protestul lor a căpătat caracterul unei revolte populare care a fost înăbușită de tancurile sovietice. Chiar dacă a fost înfrântă, revoluția a avut o importanță deosebită pentru întregul mers al istoriei din această parte a lumii, culminând cu evenimentele din 1989 care au adus răsturnarea regimurilor comuniste din sud-estul Europei.

În acest context, îmi permit să afirm că revoluția din 1956 este considerată „revoluția bărbaților”. Motivul principal este acela că atât în descrierea revoluției, cât și a antirevoluției, istoricii au încercat mereu să răspundă unor întrebări care se axau pe „modul de a face politică” al bărbaților.

În istoria însușirii revoluției din 1956, și în legendele despre ’56, femeile apar ca niște personaje simbolice, „amazoane luptătoare”, străine de statutul lor tradițional, ori în ipostaza de personal îngrijitor de partea revoluționarilor.

Nu trebuie să le uităm pe femeile care au luptat în revoluția din 1956, care au umplut sticle și arme, au făcut ceai, au uns felii de pâine sau i-au îngrijit pe răniți. Lumea poate nu știe nici astăzi câte femei-eroine au fost executate, cum au fost tinerele patriote maghiare spânzurate.

Dar cine au fost aceste fete și femei? Foarte simplu: ele au fost cele care au luptat alături de bărbați, cele care au gătit, au spălat, dacă era nevoie au umplut butelii de benzină, au împărțit marfa rămasă în magazinele distruse, au arestat oameni, au eliberat soldați, au fost împușcate, au fost rănite, se ascundeau, divorțau, au fost arestate, au fost bătute și torturate, au petrecut mulți ani în închisoare, au lucrat pe lângă mașinile de cusut, au studiat, au încheiat prietenii pe viață, s-au îmbolnăvit, s-au recăsătorit sau au rămas singure, dar nu au regretat nimic, și asta pentru că, prin jertfa lor, alături de cea a tinerilor, a copiilor anului 1956, aceste femei au contribuit decisiv la schimbarea naturii comunismului european, în renunțarea la cele mai abjecte practici ale sale. Consider că ar fi o rușine eternă în manualul de istorie a civilizației noastre, dacă am neglija rolul incontestabil al acestor femei în zdruncinarea pentru totdeauna a mitului unificării lumii prin ideologia marxist-leninistă.