Petru Călian

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi are titlul: „«Batalioanele» lui Cioroianu”.

Acum, când România se află într-un impas mediatic pe plan extern, într-o situație delicată și fără precedent, când imaginea noastră ca stat european se clatină, ministrul Adrian Cioroianu își permite să bată câmpii și să nu ia în serios problema românilor din Italia.

Soluția Domniei Sale nu este una conciliantă, ci mai degrabă una de tip nazist, încălcând grav legislația europeană. Prin exprimarea acestei idei, care să nu uităm că în urmă cu zeci de ani a dus la moartea a milioane de oameni, domnul ministru nu face altceva decât să genereze o stare de tensiune suplimentară, în contextul dezbaterii problemelor de infracționalitate românească.

Problema violențelor dintre români și italieni trebuie rezolvată prin acorduri bilaterale.

Cum să liniștim apele, când tocmai tabăra noastră le tulbură și mai tare?

Nu putem sta cu mâinile în sân și să privim indiferenți la comportamentul celui care ar trebui să reprezinte diplomația română dincolo de granițe. Să nu uităm că, pe lângă gafa cu deportarea în „batalioane disciplinare” a romilor, în urmă cu câteva luni, tot acest ministru dorea o „normalizare a relațiilor cu Rusia”, confunda Georgia cu Azerbaidjanul, avea dubii privind retragerea din Transnistria, iar într-un document oficial folosea sintagma „limba moldovenească”.

Acest domn, Adrian Cioroianu, se declară a fi istoric, însă cum poate un istoric să afirme că dorește deblocarea rapidă a discuțiilor cu Republica Moldova privind semnarea tratatului de bază, când politica externă a României a fost să respingă un asemenea tratat încă de la declararea independenței Basarabiei?

Aflat în Italia, Adrian Cioroianu discută în public cu numitul Costel Argint, urmărit general de Interpol, după care, printr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe neagă faptul că

s-ar fi întâlnit cu aceste „rege” al romilor. Un alt moment penibil al diplomației românești, deoarece imaginile apărute în presă îl contrazic.

După numeroase sesizări din partea altor diplomați români, domnul ministru încă se consideră perfect pentru această funcție și nu are de gând să renunțe la fotoliul său.

Din respect pentru poporul român, el însuși ar trebui să conștientizeze că nu este pregătit pentru a fi în fruntea unei instituții care reprezintă un stat membru al Uniunii Europene.

Dacă cel ce orchestrează întreaga diplomație românească își permite să facă grave greșeli de comunicare diplomatică, stau și mă întreb: la capitolul tehnici de negociere cum se descurcă?

I s-au permis prea multe greșeli acestui domn ministru care nu cunoaște simțul măsurii și cer, pe această cale, public, demisia sa!

Vă mulțumesc.