Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2016
other
Vasile Horga
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se referă la faptul că instituțiile statului român au față de cetățean o grijă din ce în ce mai mică.
Există astăzi o discrepanță uriașă între interesul acordat de autorități unor instituții care au rolul de a veghea la desfășurarea normală a vieții cetățenilor români și interesul acordat instituțiilor de forță ale statului.
Sunt două categorii de instituții care, declarativ, urmăresc același scop, siguranța cetățeanului. Numai că mijloacele de acțiune ale fiecărei categorii din cele două sunt fundamental diferite. De la alocarea resurselor bugetare, la transparența acțiunilor și până la perceperea rezultatelor acțiunilor lor, totul este diferit. În România de astăzi, sute de mii de oameni suferă de boli pentru care nu sunt bani de tratament, rămân în afara educației primare sau gimnaziale, suferă de frig și de foame din lipsa mijloacelor materiale, mor din cauza unor boli netratate sau tratate cu mijloace empirice sau mor din cauza unor accidente pe drumurile publice sau din alte cauze, în timp ce o parte din resurse, din ce în ce mai însemnate, din bugetul statului sunt transferate în zona instituțiilor de forță, cu efecte încă netransparente pentru siguranța și binele cetățeanului.
Protecția directă și imediată a siguranței vieții cetățeanului a fost lăsată în grija Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, care, cu puținele mijloace pe care le are la dispoziție, încearcă să protejeze într-o oarecare măsură viața românilor în fața unor provocări din ce în ce mai sofisticate.
Multiplele forme de abuz exercitate asupra cetățenilor onești, exercitate de tot mai multe sectoare ale societății, nu pot fi oprite de această instituție cu un buget nesemnificativ și care acționează cu câte 5–10 inspectori în fiecare județ, având în vedere multiplele forme de abuz exercitate asupra cetățenilor români.
Statul român a ales între satisfacția cetățeanului și comoditatea sa pe aceasta din urmă, hotărând să majoreze an de an bugetele instituțiilor de forță până la niveluri de neimaginat, în detrimentul bugetelor instituțiilor care interacționează direct cu cetățeanul, care, semnificativ
mărite, ar face ca cetățeanul să se simtă mai protejat și mai sigur în țara lui.
Poate a sosit, în sfârșit, momentul ca statul român să-și exercite rolul său constituțional, acela de a pune mai presus de orice cetățeanul român și satisfacția acestuia pe toate planurile.
Deputat Vasile Horga, Circumscripția nr. 16, Dâmbovița. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.