Octavian Bot

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „România populară”.

Mărturisesc că titlul nu mi-a fost inspirat și nu are nicio legătură cu renumitul curent politic atât de răspândit în țările europene.

Titlul mi-a fost inspirat de o televiziune așa-zisă a poporului, o televiziune populară, unde, într-una dintre seri, era mare veselie mare, pentru că tocmai se reîntorsese de la arestul poliției președintele acestei televiziuni, patronul acestei televiziuni, care se juca și se visa nici mai mult nici mai puțin decât Președintele României.

Brusc, mi-am adus aminte că România este o țară tristă, plină de umor. Mi-am pus întrebarea: cum este posibil ca într-o țară, membră a Uniunii Europene, politica să fie privită ca un loc de refugiu pentru oricine. Se pare că principiul lui Max Weber, conform căruia politica este o vocație, o profesie, ori nu este cunoscut în România, ori este înțeles pe dos.

În zilele trecute – ca să continui în aceeași idee – un luptător K1, nu i-aș spune sportiv, pentru că eu o astfel de bătaie sângeroasă nu aș numi-o sport, declara, foarte plin de sine, că, după ce va mai împărți câțiva pumni și picioare, va intra, unde credeți?, nici mai mult nici mai puțin decât în politică. Mă întreb: cine se face vinovat de această stare de fapt și de ce politica în România este aruncată în derizoriu? Sigur că răspunsul la întrebare diferă de modul în care abordezi această chestiune.

Eu cred că vinovat sau vinovată de această stare de fapt este în primul rând clasa politică. O clasă politică care a făcut din discursul politic o cleveteală, o gâlceavă și nu distingi niciodată cine este de dreapta și cine este de stânga în politica românească.

Aș da câteva exemple pentru a ilustra această idee pe care vreau să o enunț și constat, constat, dacă vreți – cu toate că nu ar trebui să fiu supărat – cu supărare că, în momentul de față, campionul stilului populist este liderul Partidului Social Democrat care, într-una dintre zile, declara foarte sigur pe sine că Președintele României ar trebui să-l demită pe prim-ministru, uitând, sau, și mai grav, neștiind că există un articol distinct în Constituția României, în care se spune că Președintele României nu-l poate revoca pe primministru. Dar cel căruia îi place teribil de mult, tare mult, să se joace de-a Che Guevara în tricou roșu, știe că trebuie să spui poporului ceea ce vrea să audă, și nu ceea ce ar trebui să audă. Mai nou, acest lider a inventat o procedură parlamentară specială, numită „moțiune populară”. Ce-o fi înțelegând prin „moțiune populară” vom constata în zilele care urmează. Se pare că frenezia care-l cuprinde pe liderul Partidului Social Democrat duce Partidul Social Democrat în situația, parafrazând titlul unui cunoscut roman, de a se juca cu mărgelele de sticlă, gândindu-ne la bilele albe și negre folosite la moțiunea de cenzură.