Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2009
procedural · adoptat
Vasile Nedelcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează astăzi „Pandemia nepăsării”.
## Stimați colegi,
Organizația Mondială a Sănătății definește pandemia ca o boală care atacă aproape toată populația unei regiuni sau a unei țări, cu răspândire foarte rapidă. Trei factori principali sunt necesari pentru declanșarea pandemiei: apariția unui virus nou, infectarea oamenilor de pe cel puțin două continente și răspândirea rapidă a virusului.
Organizația Mondială a Sănătății a analizat joi, 10 iunie anul curent, situația gripei porcine și a ridicat nivelul de alertă pandemică la cel maxim, adică 6, oficializând astfel fenomenul de pandemie. Decizia de ridicare a gradului de alertă pandemică a fost luată pe considerente de răspândire geografică, și nu de gravitate a bolii, virusul nefiind izolat nici până la această dată și neexistând elemente clare privind evoluția acestuia.
Dar era oare necesară panicarea populației printr-o măsură atât de drastică sau este vorba doar de o tehnică de manipulare la nivel mondial? Scuzați-mă, dar cum am putea caracteriza altfel decesul a 147 de oameni ca urmare a altor afecțiuni de care sufereau, și nu din cauza exclusivă a virusului A1H1?
E adevărat că boala s-a răspândit, în mod limitat, pe câteva continente, dar aproape toate decesele au avut loc în Mexic. Tocmai de aceea se pune întrebarea dacă această boală poate fi caracterizată ca pandemie.
În realitate, cred că este vorba despre o nouă ocazie pentru vaccinări inutile și despre „dezinfectări” mediatice, în interesul companiilor farmaceutice și al șmecherilor locali și naționali.
Conducerile unor state își reactualizează stocurile de medicamente miraculoase, cum sunt Tamiflu sau Relenza, asigurând astfel viitorul companiilor respective prin convingerea populației de efectele benefice ale acestor produse.
Iată că istoria se repetă și retrăim psihoza mondială a gripei aviare, întreținută artificial în interesul producătorilor de medicamente și în detrimentul producătorilor de alimente, sprijiniți de elite politice cointeresate.
Ne mai amintim, cred, de mediatizarea exagerată și de campania agresivă desfășurată de fostul ministru al agriculturii Gheorghe Flutur, care a făcut din gripa aviară ce nu au reușit să facă alții în zeci de ani, cheltuind din banii ministerului de resort câteva sute de milioane de euro pentru publicitate și substanțe dezinfectante folosite inutil.
Dar să vedem cum este reflectată această criză a gripei porcine la condițiile României.
La nivel național, vorbim de o isterie generală și de o panică nejustificate, induse de mass-media și de ministrul sănătății Ion Bazac, care cheltuiește banii statului pe reclame deșănțate, pe comisii de criză, interzice comercializarea antiviralelor în farmacii, acestea utilizându-se doar în spitale, în loc să ia măsuri pentru remedierea situației deplorabile a spitalelor și a întregului sistem sanitar.