Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2007
Declarații politice
Mihai Cristian Apostolache
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează „Nebunia asfaltării a cuprins și Prahova”.
De mai bine de două săptămâni pe drumul național care face legătura între Ploiești și București se lucrează intens. Se decopertează porțiuni din vechiul covor asfaltic aflate în perfectă stare de utilizare și se toarnă un nou strat de asfalt.
Tot mai mulți oameni care circulă pe acest drum se întreabă de ce sunt necesare astfel de lucrări, în condițiile în care carosabilul nu prezenta probleme. Are cumva ministrul transporturilor prea mulți bani și nu știe pe ce să-i cheltuiască mai repede sau trebuie să primească clientela politică a celor aflați astăzi la putere noi lucrări, că doar se apropie sărbătorile și, nu-i așa, „moșul” trebuie să aibă desaga plină!
Dacă tot există bani pentru infrastructură, de ce nu s-a gândit domnul ministru al transporturilor să-i aloce pentru refacerea drumului național care face legătura între Ploiești și Târgoviște sau să-i utilizeze pentru extinderea drumului național dintre Ploiești și Brașov, varianta de pe Valea Teleajenului, unde blocajele au devenit regulă?! Sunt bucuros că s-a gândit și la județul Prahova atunci când a alocat fonduri pentru refacerea infrastructurii, dar cred că firesc ar fi fost ca aceste sume să fie alocate către zone care au nevoie urgentă de ele, și nu către obiective de curând modernizate și aflate în stare normală de utilizare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.