Constantin Amarie

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează „Demisia? _Yes. Of course!_ ”

Știam că politica externă reprezintă, într-un fel, prelungirea politicii interne a unui stat și, mai mult decât atât, o exprimare sintetică a forței statului, a potențelor sale în relaționarea cu alte state, afirmând valențele națiunii pe care o circumscrie în granițele sale sau în afara lor.

Ne așteptăm, atunci, ca politica externă, aflată temporar în gestiunea unei exprimări politice, să fie deasupra tuturor disensiunilor interne și să reprezinte interesul colectiv, dar și al indivizilor, oriunde s-ar afla ei.

Recentele evenimente din Italia, departe de a fi clarificate, sunt o acumulare în timp a problemelor nerezolvate pe plan intern și ignorate cu totul, când indivizii care le-au creat au găsit o cale să le exporte.

Dacă în ce privește „trebile dinlăuntru” am mai putea trece cu vederea lipsa de profesionalism al unora dintre miniștri, în plan extern așa ceva este inacceptabil și pretindem ca cei care ne reprezintă, începând cu ministrul de externe, să exprime cel puțin cu un pas înainte proiecția de viitor, ca stat european.

Din nefericire, într-un timp foarte scurt, actualul titular de la externe și-a adjudecat poziția de cel mai slab ministru de după ’90.

Creditat cu multe speranțe și impus împotriva voinței președintelui, ministrul Cioroianu a reușit performanța de a acumula atâtea gafe diplomatice câte ar fi suficiente pentru câteva mandate întregi de aici înainte. Cu un discurs neprofesional, departe de acuratețea, concizia și acribia limbajului diplomatic, ministrul Cioroianu crede de multe ori că e cazul să se exprime pe sine, și nu direcția de politică externă a statului.

Deși ar fi fost de așteptat ca, prin formație, să aibă proprietatea termenilor, cel puțin din perspectivă istorică, o serie de exprimări nefericite l-au scos din cadrul strict al limbajului diplomatic, întărindu-ne convingerea că este adeptul formei calificării la locul de muncă. Numai că statul român și, prin el, plătitorii de impozite nu-și permit să aștepte calificarea în diplomație a ministrului Cioroianu.

În urma acceptării tacite a sintagmei „limba moldovenească” sau a exprimării în favoarea unor soluții

naziste pentru cei care greșesc, singura ieșire onorabilă din scenă ar fi fost demisia de onoare.

Dacă pe plan intern proasta guvernare va fi depășită de capacitatea de autoregenerare a sistemului economicosocial, în plan extern, gafele ministrului pot genera grave probleme de imagine a țării, afectând locul și rolul țării noastre în relațiile internaționale. Să nu uităm că, uneori, pretextul declanșării unui război a fost o gafă diplomatică. Oare profesorul de istorie Cioroianu să confirme una dintre definițiile istoriei care spune că „Istoria este cea care ne învață că nimeni nu învață nimic din istorie”?!