Vasile Gudu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Cicloturismul Dunării poate reduce deficitul structural cu un 1 miliard de euro anual”.

Chiar dacă problemele balanței comerciale și cea a balanței de plăți sunt complexe, rămâne o problemă veche de 14 ani: România importă mai mult decât exportă și plătește valută mai mult decât încasează, adică are un deficit comercial și un deficit de cont curent.

Consumăm mai mult decât producem și, ca să acoperim consumul, vindem tot ce avem sau muncim pe la vecini. Câtă vreme banii aduși de românii din afară au venit cu miliardele de euro, iar investițiile străine au curs în aceeași măsură, nu era chiar o tragedie. Însă acum este din ce în ce mai clar pentru orice gospodar cu capul pe umeri că situația asta nu putea ține la nesfârșit. Mai ales că vecinii mai bogați la care munceam nu-și mai permit acum să-și plătească nici măcar datoriile, dar luxul să muncim noi pentru ei!

Avem nevoie de soluții imediate. Facturile de consum au ajuns la scadență, iar statul social-democrat-liberal stă cu un picior pe gâtul afacerilor, storcându-le de ultimele resurse.

Încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 26% în mai 2013 față de mai 2012. Cât poți să mai storci un burete umed pe care îl ții de ani de zile în soare? În ritmul ăsta, alarmant de puțin.

Ne uităm prin curte și vedem ce mai este nefolosit. Nu prea a mai rămas mare lucru, vedem însă cum în fundul curții curge netulburată Dunărea. Cifra de afaceri din cicloturism la nivelul Europei este de 44 de miliarde de euro pe an. Nu e o greșeală. Pe sectorul cel mai aglomerat al Dunării, VienaPassau, trec anual 1,5 milioane de cicloturiști. Cifra de afaceri a României din cicloturism este zero. Câțiva entuziaști pionieri sunt la începutul acestei activități.

România nu există astăzi pe harta cicloturismului european. Lipsește aproape complet orice formă de organizare, cu toate că o treime din Dunăre trece pe granița dintre România și Bulgaria și cele mai frumoase și pitorești sectoare ale Dunării sunt Cazanele și Delta.

Cât de naiv să fii să crezi că dacă îți faci publicitate o să curgă conducta cu turiști? Că turiștii îndrăgostiți de Dunărea austriacă vor năvăli în România? Că România are vreo șansă să recupereze peste noapte întârzierile de zeci de ani față de alte țări europene cu tradiție? Curajos și temerar, ciclistul este mereu în căutare de noi provocări. Așadar, pentru cei mai mulți dintre cicliștii europeni, România pe harta cicloturismului ar fi o nouă provocare, o nouă cucerire. Și oare ce cuceritor străbate două treimi din fascinanta Dunăre fără să-și dorească să cucerească vărsarea ei în mare, cea mai mare rezervație naturală a Europei? Adăugând cei 1.000 de kilometri de Dunăre românească în două săptămâni, își pot completa palmaresul.

Zecile de milioane de cicliști ai Europei ne așteaptă de ani de zile. Vor doar un mesaj de prietenie, o pensiune simplă cu apă curentă și canalizare, un traseu amenajat, câteva asociații afiliate la nivel european și mondial, câțiva oameni serioși și pasionați. Niște evenimente, niște tradiții și ne găsim locul pe harta cicloturismului european.