Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2014
Declarații politice · respins
Viorel Ionel Blăjuț
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi se intitulează „Apel la toleranță”.
Nu cu mult timp în urmă, directoarea unui liceu din Covasna a modificat drapelul instituției și a personalizat uniformele școlare apelând la culorile drapelului Ținutului Secuiesc. Drept urmare, câțiva elevi de origine română ce studiau la acel liceu au refuzat să îmbrace respectivele uniforme!
Mai mult, cu exact un an în urmă, o elevă de la același liceu din Covasna a fost înjurată și amenințată de unii colegi și de unele cadre didactice, după ce a venit la școală cu o bentiță tricoloră. Drept urmare, diriginta clasei a fost sancționată atunci de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, cu suma de 400 de lei.
Aflăm acum că, odată cu cooptarea UDMR la guvernare, Cabinetul Ponta este de acord cu arborarea steagului secuiesc pe anumite instituții din județele Covasna și Harghita. Probabil, același Guvern va accepta și folosirea uniformelor școlare cu însemne secuiești, de vreme ce nu a declarat nimic precis în această privință.
Nu știu câte și ce fel de probleme vor rezulta de aici. Poate prea multe sau poate prea puține! Important este altceva! Faptul că atunci când vorbim de minorități trebuie să avem o privire de ansamblu. Pentru că, așa cum secuii alcătuiesc o minoritate în România, la fel există români care formează o minoritate în zonele locuite masiv de secui. Și așa cum secuii au tot dreptul să ceară să fie respectați ca minoritate în România, de aceleași drepturi trebuie să beneficieze toate minoritățile care locuiesc alături de secui.
Prin urmare, dacă aplicăm în rezolvarea unor astfel de probleme două măsuri, atunci înseamnă că nu de drepturile minorităților vorbim, ci despre drepturile unor posibile viitoare majorități. Și atunci ar trebui să medităm mai profund la astfel de chestiuni!
Deputat de Iași, Viorel Blăjuț. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.