Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Gudu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Înlocuirea cotei unice – o altă «electorată» a USL”.
În strategia fiscal-bugetară 2014–2016 a Guvernului USL se menționează că impozitul diferențiat în trei trepte, 8%, 12%, respectiv 16%, aplicat în funcție de venit, va lua locul cotei unice.
Surprinzătoare sau poate nu a fost poziția PNL-ului referitoare la acest subiect. Până acum, liberalii, în frunte cu liderul PNL Crin Antonescu, au susținut în câteva rânduri că nu doresc să renunțe la cota unică, însă poziția oficială a partidului, exprimată într-un comunicat de presă transmis de Eugen Nicolăescu, desemnat de PNL să preia Ministerul Finanțelor, este una favorabilă introducerii impozitului diferențiat.
Schimbarea este una neașteptată, dat fiind că președintele PNL Crin Antonescu a declarat în repetate rânduri, anul trecut, că PNL nu renunță la cota unică. „Un lucru e clar: PNL nu va accepta majorarea cotei unice atât timp cât va fi la guvernare”, declara Antonescu pe 23 octombrie 2013.
Pe 4 noiembrie 2013 el garanta că nivelul cotei unice la 16% este „bătut în cuie”, în urma discuțiilor cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional și pentru anul 2014.
Ca deputat al unui partid de dreapta, consider că, în prezent, creșterea economică nu generează suficiente venituri care să compenseze minusul de încasări la buget, generat de introducerea cotei regresive.
Această idee a introducerii unui impozit regresiv poate fi un deziderat, dar acum nu este oportună pentru că economia României nu-și permite această măsură. Mai mult, introducerea impozitului regresiv ar însemna o scădere cu 3 miliarde de lei a încasărilor la buget.
Nu cred că actualul Guvern își permite o relaxare fiscală în condițiile în care performanțele din 2013 lasă de dorit. Anul trecut, încasările înregistrate la bugetul statului au fost de 32% din PIB față de prognoza de 33,6%.
Ne aflăm în fața unui joc politic al celor de la USL, pe spinarea românilor, care vor suporta din plin consecințele eliminării cotei unice și introducerea unui impozit diferențiat. Dacă privilegiații vor fi cei cu salarii mici, atunci ce se va întâmpla cu ceilalți? Cum vor primi schimbarea cei care câștigă mai mult? Se creează un fals sentiment de echitate socială. Chiar și astăzi, cel care are un venit mai mare plătește mai mult sub formă de impozite decât cel care are un venit mai mic.
Înlocuirea cotei unice cu impozitul diferențiat în trei trepte reprezintă și un avantaj politic pentru actuala Coaliție de guvernare. După punerea în aplicare a măsurii de înlocuire a cotei unice cu impozitul diferențiat în trei trepte vor fi câteva milioane de persoane care vor da dovadă de un atașament mai pronunțat pentru actuala Coaliție de guvernare la viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale.
Anul 2014 este un an electoral cu o miză uriașă. Guvernul USL a intrat în campanie electorală și se pregătește de alegeri. Înlocuirea cotei unice este o altă „electorată”, incorectă și imorală, a Guvernului USL, un guvern pe care nu-l interesează problemele reale ale acestei țări.