Mihai Dumitriu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Drama lui Costel Busuioc și a sistemului de educație din România”. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Lumea postmodernă, deși se confruntă cu tot mai multe fenomene negative care decurg din deficitul de educație, este din ce în ce mai puțin preocupată de soluționarea problemelor complexe specifice lumii școlii.

În cuvântul meu vă aduc în atenție drama românului Costel Busuioc, la care și-a adus contribuția și sistemul de educație din țara noastră. Costel, deși are talent cât sute de absolvenți de Conservator, a trecut neremarcat prin școala generală. Nici învățătoarea, nici profesorul de muzică, dacă a avut parte de așa ceva, nu au observat acest talent care se naște o dată pe secol. De modul în care a fost ținut în umbră este în primul rând responsabil felul strâmb în care se gândește în România.

Ca în Evul Mediu, intelectualii și orășenii cred că țăranii ar fi profund diferiți de restul țării, din cauza faptului că s-au născut la țară. Capacitatea satului de a produce talente, valori, idei este respinsă ca ridicolă și arată un mod primitiv de a judeca oamenii. Condițiile sociale cu adevărat mizere din multe sate sunt atribuite localnicilor, nu circumstanțelor vieții lor. Oamenii de la sat sunt considerați incapabili de a savura muzica sau lectura.

Dacă în marea lor majoritate țăranii români nu ascultă Bach și încă nu au WC-uri cu apă curentă, aceasta se datorează faptului că, de două sute de ani, se investește în România în instituții, construind palate, catedrale, case ale poporului la oraș, și în persoane de prestigiu, luând de la gura celor sărmani.

Nimic nu a fost și nu este mai nedrept și mai dezastruos pentru România decât modul în care s-a finanțat învățământul, de la Alexandru Ioan Cuza până în zilele noastre. În trecut, finanțarea s-a concentrat pe liceele de la oraș. Puterea comunistă de după 1944 a pus accent pe alfabetizare și pe liceele industriale. Administrația educației de stat de azi, impusă de Băsescu prin guvernarea Alianței DA, PNL-PD, este la fel de elitistă ca înainte de război și mult mai coruptă ca cea comunistă.

Resursele, atât umane, cât și materiale, pentru grădinițe, școli primare, școli gimnaziale și liceele din România, se distribuie pe sprânceană, inclusiv pe criterii politice, cu accentul pe instituțiile-model din marile orașe și în detrimentul școlilor din mediul rural. În timp ce câteva școli și licee din marile orașe sunt aduse la nivelul Europei de Vest, sute de școli și licee de la sat sunt lăsate în paragină. Ele nu numai că nu au WC-uri în curte, dar nu au cadre didactice calificate, bine instruite, competente și responsabile, materiale didactice, biblioteci și calculatoare. Anumite școli privilegiate de la oraș au devenit monopolul celor cu bani sau influenți, în asigurarea unei educații superioare pentru odraslele lor.