Vasile Ioan Dănuț Ungureanu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează „Pe frontul din școli, nimic nou”.

Ca în fiecare an, data de 15 septembrie este un prilej de a ne întoarce privirile către sistemul de învățământ, către școli, dascăli și, bineînțeles, elevi.

Din păcate, sub semnul mandatului defunctei Alianțe D.A. asistăm la confiscarea partizană a ceea ce ar trebui să fie pentru cei enumerați mai sus un motiv de bucurie, emoții și așteptări.

15 septembrie a devenit un moment marcat de mizerie și griji.

Din nefericire, primii afectați sunt părinții, care la fiecare început de an școlar se văd nevoiți să scoată din buzunarele lor, și așa paupere, sume considerabile pentru a asigura minimul necesar de rechizite, haine și materiale școlare copiilor lor.

Articolele apărute în presa ultimelor zile arată, fără putință de tăgadă, că acest prim efort este cuantificat la circa 600 lei noi, în condițiile în care veniturile celor mai mulți abia ajung la acest cuantum.

Și, astfel, în mod legitim, trebuie să mă întreb și trebuie să ne întrebăm cu toții cum anume o scoate la capăt, de exemplu, o familie cu doi sau trei copii. Un calcul simplu arată că ar trebui să scoată din buzunare două sau poate chiar trei salarii doar pentru a-și putea duce copiii la școală. Și este doar începutul!

De cele mai multe ori, încă din prima săptămână de școală, părintele este informat de obligația de a contribui cu diverse sume de bani la fondul clasei, al școlii și cine mai știe al cui fond.

Despre dascăli, numai de bine, în perspectiva sacrificiilor uriașe făcute de părinți doar pentru a-și vedea, mai apoi, copilul educat și meditat de o serie de suplinitori mai mult sau mai puțin pregătiți și a căror performanță, indiferent de bunăvoința lor, este discutabilă.

Realitatea, domnilor colegi, domnilor miniștri și domnule președinte, arată că sistemul de învățământ este părăsit chiar de dascăli, este abandonat de această categorie socială vitregită și batjocorită de minciuna portocalie a reformei educației. Ultimele statistici oficiale ne arată că circa 30% din posturile existente în învățământ sunt neocupate.

Sătui de salarii și de condiții mizere, dascălii noștri preferă să părăsească sistemul în favoarea altor ocupații mult sub demnitatea și pregătirea lor, dar care măcar le oferă șansa unui trai relativ decent.

În vreme ce marea majoritate a factorilor de decizie, de la minister până la Președinție, discută aprins despre o bucată de gresie sau despre o toaletă, ceea ce ar trebui să fie în centrul sistemului de învățământ românesc, și anume, trioul părinte—elev—dascăl, este lăsat de izbeliște.

Preocuparea pentru dascăl, pentru perfecționarea acestuia este cvasiinexistentă, la fel ca și cea pentru programă, pentru dezvoltarea sau deschiderea față de nevoile unei societăți aflate în primul an postaderare europeană.