Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
other · respins
Mircea Dolha
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinse colege,
## Distinși colegi parlamentari,
Nici Partidul Național Liberal nu o să voteze astăzi această ordonanță, pentru că, deși cu toții ne-am dorit o reorganizare corectă a Agenției Naționale pentru Administrarea Fiscală, un demers normal pentru eradicarea evaziunii fiscale și pentru creșterea gradului de colectare, din nefericire, acest țel, acest scop a fost total ratat.
Mai mult, avem semnale din țară că foarte mulți agenți economici, prin reorganizarea făcută, au parte de mai multe controale țintite și, deși noul ANAF și-a propus să rărească controalele și să le țintească spre acele firme care făceau evaziune fiscală, iată că, și aici, dovedim încă o dată că țelul a fost ratat.
Despre gradul de colectare tocmai ce a vorbit colegul nostru. Și, din nefericire, după ’90, avem parte de un istoric extrem, extrem de nefast pentru colectarea taxelor. Și acest lucru nu mai poate continua.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.