Verginia Vedinaș

Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,

Am să încep printr-o mărturisire emoționantă, pentru că tot se vorbește zilele astea despre emoțiile care, chipurile, ne-ar cuprinde atunci când votăm legi.

Întotdeauna am fost mândră că sunt româncă. Am realizat prima dată filonul naționalist demn și curat, care mă caracterizează, în momentul când, ascultând imnul țării, ochii îmi lăcrimau, iar eu nu puteam să mă împotrivesc. „Deșteaptă-te, române!” ne îndeamnă el să facem, și noi continuăm să vegetăm complăcându-ne să fim contemporanii unor situații pentru care înaintașii noștri se răscolesc în mormânt. Școala românească a avut parte în istoria ei de generații de dascăli care i-au făcut cinste, care i-au dus numele și renumele dincolo de granițele țării, dar care erau și răsplătiți și respectați pentru valoarea lor.

În perioada interbelică, un mare profesor din drepturile de autor pentru o carte pe care a publicat-o și din salariul pe un an și-a cumpărat o casă arătoasă și a mai pus și ceva bani deoparte. Acum, profesorii se zbat să supraviețuiască din salarii care sunt umilitor de mici. Am luat de multe ori atitudine, ca om politic, față de această stare de lucruri și m-am bucurat când Parlamentul, printr-o majoritate covârșitoare, a corectat parțial situația, hotărând majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Pentru această majorare a votat inclusiv șeful Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, care, ca reprezentant al Guvernului, a susținut incapacitatea bugetului de a suporta o asemenea creștere, dar care, ca parlamentar, a spus da legii. Dumnezeu să mai înțeleagă un asemenea comportament care se poate explica poate numai prin firava majoritate care susține Guvernul și care, atunci când e vorba de interese proprii, își retrage sprijinul.

Ce se întâmplă acum în România vom simți în anii viitori. În contextul electoral în care suntem, din dorința de a sensibiliza votanții, Guvernul și opoziția se întrec în a forța măsuri ultrapopuliste, în a da pomeni electorale care nici măcar nu sunt gratuite, pentru că, în schimbul lor, se așteaptă susținerea prin vot a celor care le-au promovat. De ce trebuie să trăim la fiecare sfârșit de mandat un asemenea experiment pentru care tot noi vom plăti?

Preocuparea Guvernului trebuie să fie aceea de a găsi soluții prin care să pună legile în executare, nu să conteste la Curtea Constituțională aceste legi și să inventeze conflicte de natură constituțională acolo unde ele nu există.

Ce-ar fi să contestăm și noi la Curtea Constituțională conflictul de natură constituțională dintre noi și Guvern? Între noi, pentru că suntem unica autoritate legiuitoare a țării, și Guvern, pentru că, de fapt, ne-a transformat într-un Executiv care nu face decât să voteze ordonanțele de urgență, noianul de ordonanțe care abundă zi de zi de la Guvern. Chiar astăzi m-am uitat pe ordinea de zi și m-am înspăimântat.

Rolul Guvernului este să atragă fonduri europene pentru investiții și, în ceea ce privește învățământul, pentru modernizarea instituțiilor de cultură și de învățământ și să plătească salariile pentru dascălii copiilor noștri.