Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor miniștri, Domnule prim-ministru, Stimați colegi,
Incoerența și incapacitatea guvernelor conduse de Emil Boc au mai generat și alte moțiuni simple sau de cenzură, care, periodic, au fost supuse atenției publice și dezbaterii parlamentare.
Anul trecut, o moțiune de cenzură a primit, în premieră în istoria recentă a României, suficiente voturi pentru a trece și pentru a demite Guvernul Boc.
De data aceasta însă, Guvernul Boc 3 face ca situația din România să ia o turnură nouă, deosebit de periculoasă. De la aspectele administrării crizei economice și sociale, problema României devine una de agresiune asupra drepturilor și libertăților cetățenești. Agresiunea împotriva democrației este dublată de aruncarea sub limita sărăciei a milioane de cetățeni români, a căror disperare este direct proporțională cu disprețul guvernanților.
Această moțiune de cenzură are ca scop blocarea genocidului social pe care tăierea pensiilor și salariilor îl va produce. Cei care vor vota această moțiune de cenzură votează împotriva condamnării la sărăcie și la faliment a milioane de români. Cei care nu vor vota această moțiune trebuie să își asume, fiecare în parte, responsabilitatea pentru dezastrul pe care îl vor produce în România.
Nu este o moțiune ideologică și nici derivată dintr-o strategie politică a unui partid. Este o moțiune prin care parlamentarii din opoziție, din toate partidele, se opun unor măsuri absurde, aberante și profund imorale.
Este de necontestat faptul că România este într-o situație gravă. De la începutul crizei și până în prezent, zilnic, circa 800 de români și-au pierdut locul de muncă. Avem un restanțier la fiecare cinci clienți care au luat credite bancare. În ultimul an, în fiecare zi, 250 de români nu și-au mai putut achita rata la bancă. Peste 300.000 de firme sunt afectate grav de criza economică, în fiecare zi, peste 1.800 de firme au fost afectate de criză, însă toate acestea nu justifică restrângerea unor drepturi și libertăți. Dificultățile financiare nu justifică dictatura. România nu trebuie să aleagă între ieșirea din criza economică și dictatură. România poate ieși din criza economică doar păstrând democrația.
Niciun guvern din Europa nu a îndrăznit să ceară limitarea drepturilor cetățenești pentru asanarea finanțelor publice. Doar în România lui Traian Băsescu, Emil Boc și a Elenei Udrea tupeul este împins până acolo încât să fie cerută
limitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor pentru diminuări substanțiale de salarii și pensii.
Folosirea siguranței naționale ca pretext de impunere, prin dictat, a unor măsuri antipopulare este un pas politic de o gravitate extremă pentru viitorul democratic al societății românești, iar Traian Băsescu face acest pas, declarând partidului său că „nu mai are ce pierde”. Poate că așa o fi, în ceea ce-l privește, dar acest popor are totuși ce pierde, dacă va mai tolera acest mod în care este guvernat.
Cetățenii de azi nu trăiesc bine, sunt speriați de aroganța Guvernului și de lipsa de realism a acestuia, sunt amenințați cu șomajul și suferă din cauza aceasta, și-au pierdut orice încredere în guvernanți și în capacitatea acestora de a limita efectele crizei economice.
Considerăm că este de datoria noastră să arătăm gravele erori ale acestui proiect de lege, precum și consecințele economice și sociale la fel de grave pe care le-ar avea aplicarea respectivelor măsuri.
Măsurile propuse de Guvernul Boc sunt antisociale și neeconomice. Sunt antisociale fiindcă diminuează drepturile salariale, de pensii și de asigurări sociale și vor conduce la scăderea drastică a puterii de cumpărare a salariaților bugetari, a pensionarilor, a șomerilor și a beneficiarilor de drepturi sociale. Cei mai afectați sunt cei cu venituri mici și foarte mici. Reducerea veniturilor pentru aproape 15 milioane de români va conduce la diminuarea consumului și a producției interne de bunuri și servicii. Se vor pierde în continuare locuri de muncă, fapt care va genera descreștere economică și reducerea în continuare a veniturilor bugetare.
Reducerea substanțială a veniturilor cetățenilor nu este numai efectul inevitabil al crizei economice, ci mai ales al incapacității de a sprijini și relansa economia românească, astfel încât să crească veniturile încasate la buget. Guvernul Boc 3 a decis să reducă salariile și pensiile, dar fără să se atingă de alte capitole ale cheltuielilor publice, și atunci întrebarea care se pune este: ce garanții oferă acest Guvern incompetent, fără performanță în colectarea veniturilor bugetare, că aceste venituri reduse acum cetățenilor vor fi încasate de români în 2011? Niciuna.
Tragedia va fi cu atât mai mare cu cât vorbim de un procent semnificativ de cetățeni care se vor afla, brusc, în situația de a nu-și mai putea achita creditele și cheltuielile curente. Vorbim de peste 15 milioane de oameni care sunt afectați de măsurile preconizate în acest proiect de lege.
Iată cum vor scădea veniturile principalelor categorii profesionale sau sociale, de la caz la caz:
– polițist: astăzi, 2.000 de lei, după reducerea de 25% va avea 1.500 de lei;
- cercetător principal: astăzi, 2.000 de lei, după reducerea
- de 25% va avea 1.500 de lei;
- medic primar: astăzi, 1.600 de lei, după reducerea de
- 25% va avea 1.125 de lei;
- profesor: astăzi, 1.400 de lei, după reducerea de
- 25% va avea 1.050 de lei;
- pensionar: astăzi, 678 de lei, după reducerea de
- 15% va avea 576 de lei;
- șomer: astăzi, 450 de lei, după reducerea de 15% va
- avea 382 de lei.
Aceste măsuri sunt ineficiente și imorale. Prin efectul de domino social vor accentua criza, și nu o vor stopa.
Impactul bugetar al reducerii salariilor cu 25% arată că economia totală va fi una de circa 0,7–1,2% din PIB, într-o
evaluare anualizată – cifrele variază în funcție de metodologia de calcul folosită.
Câtă vreme cheltuielile cu personalul pe primul trimestru au fost de doar 2,2% din PIB, deci mai mici, extrapolate pentru tot anul, este evident că procentul de reducere este relativ mic, iar economiile bugetare nu se compară cu efortul pe care îl vor face familiile afectate.
În ceea ce privește nivelul de trai, în prezent, din familiile în care cel puțin un membru lucrează la stat, circa 75% își pot satisface nevoile de consum curent cu veniturile din salarii. O scădere a salariilor cu 25% duce la scăderea drastică a acestei ponderi de la 75% la 30%. Dacă scăderea este de doar 15% per familie – adică doar unul dintre soți lucrează la stat și îi scade cu 25% salariul, celălalt rămâne cu salariul constant de la privat –, procentul ar fi cam de 40%. Rezultă că între 60% și 70% din familiile în care cel puțin un membru lucrează la stat vor intra în situația în care nu își vor putea acoperi nevoile de consum curent, față de 25% în prezent.
În aceste condiții, este evident că decizia de scădere a salariilor, pensiilor și a altor drepturi bănești nu este adecvată, iar măsurile alternative propuse de președintele Traian Băsescu – fie reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor din sistemul public cu 15% și a altor drepturi și indemnizații, fie creșterea taxelor și impozitelor – nu pot asigura relansarea economiei românești.
Cine stabilește care este „soluția corectă”?
Prima eroare politică a prezentului proiect de lege constă în afirmația autorilor lui că aceasta ar fi „soluția corectă”. Această soluție – dictată, în direct și la oră de vârf, în seara zilei de 6 mai 2010 – a luat prin surprindere nu numai delegația Fondului Monetar Internațional, a Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, ci chiar și pe miniștrii Guvernului României. Timp de aproape o lună de zile, toată strădania guvernanților a fost să demonstreze că acesta este răul cel mai mic dintre două posibile – ori tăierea salariilor și pensiilor, ori majorarea TVA și a impozitului pe venit și profit.
Nimic mai fals! În realitate, între cele două variante se întinde o plajă largă de alte soluții. Acestea au fost prezentate în mod repetat în public în ultima perioadă.
Există soluții formulate de sindicate; există soluții ale specialiștilor din diverse domenii, ale cercetătorilor și institutelor cu profil economico-social; există soluții prezentate de partidele politice din opoziție; partidele din opoziție – PSD, PNL, PC – au elaborat propriile lor pachete cu soluții alternative, menite nu numai să reducă deficitul bugetar, ci și să relanseze creșterea economică, să mărească veniturile la buget, dar nimeni de la putere n-a vrut să vadă și n-a vrut să audă altceva decât „soluția corectă” dictată de la Cotroceni.
Acest Guvern trebuie să plece, în primul rând, pentru a lăsa loc liber construirii unui mix de soluții, indiferent de paternitatea lor, dar selectate după un singur criteriu, al convergenței spre sacrificii sociale cât mai mici și spre reluarea creșterii economice.
În perioada creșterii economice, profitul din economie a fost privatizat, iar acum, în recesiune, pierderile din economie încep să fie naționalizate pe pielea celor săraci. Faimoasa „solidaritate”, atât de mult invocată, nu înseamnă deloc privatizarea câștigurilor și naționalizarea pierderilor. Împărtășim pe deplin punctul de vedere al sindicatelor privind nevoia de repartizare echilibrată și echitabilă a costurilor crizei.
S-a tot spus că mediul privat a suportat deja costurile crizei, acum este rândul sectorului bugetar. Manipularea este
vădită. Suportarea de către mediul privat a șocurilor crizei de anul trecut a însemnat, în esență, trimiterea salariaților în șomaj, restrângerea activității firmelor, diminuarea câștigurilor de natură salarială ale angajaților rămași, deci și în mediul privat tot oamenii simpli, în carne și oase, au avut de suferit.
Aplicarea măsurilor propuse acum se va propaga și asupra mediului privat, pentru că scăderea puterii de cumpărare a celor din sistemul public se va reflecta în scăderea cifrei de afaceri tot a celor din mediul privat. În plus, toți cei care aparțin mediului privat – patroni și angajați, deopotrivă – au nevoie și au dreptul să pretindă servicii publice, fără de care nu pot trăi; au nevoie de medici și spitale; au nevoie de școli și profesori pentru copiii sau nepoții lor; au nevoie de polițiști și gardieni publici care să le apere liniștea și proprietățile; au nevoie de magistrați la care să-și caute și să-și obțină dreptatea. Or, cine poate crede, chiar din mediul privat fiind, că recentele amputări de venituri ale salariaților din sistemul bugetar nu se vor reflecta într-o scădere a nivelului acestor servicii publice, în creșterea tentației spre corupție, în blocaje birocratice și administrative pe la diverse instituții, în amplificarea infracționalității și tâlhăriei la drumul mare?
„Cancerul bugetar” este clientela portocalie.
Financiar, miza acestor două măsuri radicale referitoare la salarii și pensii o constituie o sumă de circa 3 miliarde de euro. Nu intrăm aici în calcule și detalii, dar atât reprezintă diferența de 2,3% din PIB dintre un deficit prognozat de 9,1%, față de unul acceptat de 6,8%.
Nu credem că suma în sine reprezintă o dificultate atât de mare pentru o țară ca România, încât trebuie să impunem cele mai drastice tăieri din Europa. Această sumă a fost doar pretextul pentru Traian Băsescu de a opera ceea ce el a numit „cancerul din buget”. În viziunea lui antisocială, antipopulară și, deloc în ultimul rând, antinațională, salariile profesorilor, medicilor, militarilor, polițiștilor, ca și pensiile muncite ale oamenilor, reprezintă un „cancer pe buget”.
Această viziune trebuie respinsă categoric prin votul nostru, al parlamentarilor României. Asemenea costuri n-au cum să reprezinte un „cancer bugetar”. Cancerul bugetar se află în cu totul altă parte, se află în jaful de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, despre care vorbea deunăzi doamna ministru Udrea, se află în prețurile pe kilometrul de drum asfaltat pe care le plătește domnul ministru Berceanu, de 4-5 ori mai mari în comparație cu alte țări, se află în toate achizițiile publice încredințate soțiilor de primari PDL ori mamelor octogenare de senatori PDL.
Despre acest adevărat cancer al bugetului pe care-l reprezintă achizițiile publice, Guvernul tace mâlc în proiectul său de lege dintr-un motiv simplu, acela de a nu deranja interesele, portofelele și „tabla împărțirii” pe care o practică clientela politică a actualilor guvernanți.
Autorul real și moral al acestui proiect de lege, Traian Băsescu, vorbea despre „stat clientelar”, aruncând anatema asupra persoanelor care s-au pensionat anticipat sau pe caz de boală. Încă o încercare de ostilizare a unor oameni împotriva altora. Este evident că oamenii aflați în această situație nu pot să fie considerați „clienții propriilor bani”, ai contribuțiilor sociale plătite din buzunarul lor, o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, pentru asigurarea de sănătate și pentru pensii.
Pensionarii n-au cum să devină „clienții” propriilor contribuții bănești! Oamenii au dreptul să decidă conform propriilor voințe sau stări de sănătate când anume încetează
să mai fie activi în câmpul muncii și să se pensioneze. Din acel moment, ei nu pretind decât să primească de la stat pensia cuvenită, mai mare sau mai mică, potrivit contribuțiilor pe care le-au plătit sau potrivit legii pe baza căreia s-au pensionat.
Nu statul, ca instituție și subiect de drept, este clientelar, după cum nici Constituția în sine nu poate fi clientelară. Clientelar poate fi doar un regim politic care administrează treburile statului, cum este cazul actualului regim politic din România. Aici se află localizată tumoarea malignă care secătuiește vlaga bugetului, în regimul politic clientelar care căpușează veniturile bugetare.
Stimați colegi,
Ne îngăduim să vă semnalăm faptul, inimaginabil într-o societate normală, că articolul 53 din Constituție a ajuns să fie invocat pentru a doua oară în opt luni, de data aceasta ca motivare pentru restrângerea dreptului la muncă, reducerea veniturilor obținute din muncă și reducerea pensiilor.
Articolul 53 din Constituție prevede următoarele:
„(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.”
Curtea Constituțională s-a pronunțat. În sinteză, Decizia Curții Constituționale nr. 1.414/2009 precizează în legătură cu art. 53 următoarele:
1. „restrângerea unor drepturi este prevăzută ca excepție”, dar Guvernul Boc o transformă deja în regulă;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.