Ștefan Baban

Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați: — Andrian Sirojea Mihei — declarații politice intitulate: „Ziua Holocaustului, o piedică în calea uitării ororilor comise” și „Bugetul României — între bunăstarea cetățeanului român și orgoliile nesatisfăcute ale câtorva politicieni”; — Dumitru Bentu — declarație politică intitulată „UNICEF”; — Gheorghe Barbu — semnal de alarmă cu privire la situația copiilor rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate; — Becsek-Garda Dezső Kálmán — semnalarea unor nereguli în activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; — Ștefan Baban — declarație politică intitulată „Fără orgolii, fără ambiții, fără răzbunări”; — Vasile Mocanu — atenționare privind împărțirea pe criterii politice a fondurilor guvernamentale destinate unităților de învățământ din județul Iași; — Olguța Cocrea — intervenție intitulată „9 octombrie — Ziua Mondială a Poștei”; — Cornel Ștefan Bardan — declarație politică intitulată „Remeș transformă fermierii români în victime ale Guvernului liberal”; — Király Andrei Gheorghe — evocarea unor evenimente de tristă amintire: „Ziua mâniei, 6 octombrie 1849”; — Aledin Amet — declarație politică cu tema „Este nevoie de un festival de teatru care să-l omagieze pe marele actor Hamdi Cerchez”; — Mihai Dumitriu — declarație politică cu titlul „A.P.I.A. sabotează agricultura din România”; — Adrian Moisoiu — declarație politică intitulată „Introducerea iobăgiei medicale după rezidențiat”; — Emil Strungă — declarație politică cu titlul „Schimbări climatice: cauze, efecte, adaptare”;

734 cuvinte

Discurs

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați, „Fără orgolii, fără ambiții, fără răzbunări...”

Poporul român pare urmărit de un blestem ancestral. Începând de la cucerirea Daciei de către romani și terminând cu simulacrul de revoluție din 1989, încununată cu uciderea, fără prea multă judecată, a conducătorului din acele vremuri, totul pare a fi împotriva noastră.

În cei aproape 18 ani de democrație, tranziția spre o societate civilizată, apropiată de cea europeană, din care am și început a face parte de puțin timp, pare a nu se mai termina. De la economie, care azi duduie, iar mâine sucombă, de la o agricultură preponderentă ca activitate la una din ce în ce mai puțin existentă și realistă, de la o clasă politică total comunistă și unică la una democrată și dezbinată, totul pare să arate că nu am fost, dar nici nu suntem pregătiți pentru a face parte din familia numită Europa și grupul țărilor democratice.

Moțiunea de cenzură, care ba trece, ba nu, și care în final nu a trecut, a demonstrat românilor că interesele lor nu există. Clasa politică autohtonă este mult mai interesată de putere, ambiții, orgolii și răzbunări, decât de bunăstarea populației și, de ce nu, și a sa. Veți spune că și eu fac parte din această clasă. Da, fac parte și sunt uneori mândru, dar de cele mai multe ori îmi este rușine! Îmi este rușine că nu le putem asigura o viață mai bună, deși în fiecare campanie electorală asta le-am promis, că trebuie să plece în străinătate dacă vor să-și cumpere casă și mașină și să trăiască decent, că trebuie să stea departe de familiile lor, petrecând cei mai frumoși ani printre străini, departe de zâmbetul propriilor copii și de o vorbă bună, că trebuie să moară prin țări străine pentru ca cei rămași acasă să beneficieze, _in memoriam_ , de ceva bani, că după ce s-au sacrificat ani în șir pentru educația copiilor, aceștia migrează, cu speranța unei vieți mai bune, că nimic nu s-a schimbat în bine și cine știe când se va schimba, că în ziua de azi în România banii, mitocănia și corupția sunt cele care fac jocurile politice și economice.

Mergeți pe stradă și priviți atent chipurile românilor. Veți vedea că foarte, foarte puțini dintre ei sunt deconectați și zâmbitori. Indiferent dacă este mare bancher sau șomer, românul de azi a uitat să zâmbească și, mai ales, să trăiască. Iar o parte din vină o purtăm și noi, cei care la acest moment constituim clasa politică, în care încrederea populației este din ce în ce mai mică.

După respingerea moțiunii de cenzură, majoritatea liderilor politici din opoziție au spus că nu vor vota proiectul de buget, atât de stat, cât și cel al asigurărilor sociale, pe anul 2008. Fără să știe ce conține, dacă sunt corect fundamentate, dacă sunt identificate real sursele de finanțare, iar repartizarea pe cheltuieli este economică și eficientă, au spus nu din start. Ce denotă acest refuz? Egoism, domnilor și doamnelor, doar egoism! De ce? Pentru că cei care vor suferi cu adevărat nu va fi nici președintele Băsescu, nici Guvernul Tăriceanu, nici Parlamentul României. Cei ce vor suferi cel mai mult vor fi majoritatea românilor care nu-și vor primi salariile, pensiile, alocațiile pentru copii, ajutoarele, indemnizațiile etc.

În contextul ședinței