Mircea Irimescu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Mă adresez astăzi dumneavoastră cu mari emoții, cu prilejul aniversării a 93 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

La 28 noiembrie 1918, simbolic, se marchează încheierea unui proces care a durat circa șase săptămâni și care s-a încheiat fast pentru poporul român: una dintre provinciile sale înstrăinate s-a întors la țara din care firesc face parte.

Dacă vi se pare astăzi normal să vizitați Suceava, Rădăuți, Câmpulung sau Vatra Dornei, să vă închinați și să admirați vechile biserici pictate care fac parte din patrimoniul UNESCO, dacă vă puteți reculege la mormântul lui Ștefan cel Mare, să admirați frumoasele peisaje și gospodării ale Bucovinei, asta este pentru că în toamna anului 1918 un extraordinar efort conjugat dintre țară și comunitatea românească din Bucovina a reușit. Pilda acelor oameni și acelor întâmplări ar trebui să ne fie mereu vie în memorie.

De ani de zile suntem obișnuiți ca în astfel de prilejuri să omagiem și să rememorăm faptele bucovinenilor și evenimentele care au avut loc atunci, la limita unui posibil conflict interetnic nimicitor, la Cernăuți și în celelalte localități bucovinene. Oamenii au avut puterea și înțelepciunea de a găsi, în ceea ce-i privește, calea pașnică spre înfăptuirea unității noastre naționale, și acesta este un lucru excepțional. Pentru asta este drept să le aducem mulțumiri și niciodată nu vom reuși să ne împlinim obligația de recunoștință pe care o avem față de ei.

Însă cred că este necesară și evidențierea rolului României, al statului și al oamenilor politici care l-au reprezentat atunci. Ca bucovineni, aducem mulțumirile noastre celor fără de care, probabil, am fi fost astăzi cetățenii altui stat.

În primul rând, ne închinăm recunoscători memoriei fostului prim-ministru al României, Alexandru Marghiloman, să nu uităm, șeful unui guvern filogerman semnatar al păcii înrobitoare cu Puterile Centrale. Presat de timp, fără posibilități de comunicare și fără acordul puterilor aliate, sfidând pericolul căderii sale, în ultimele ore de funcționare ale guvernului a dat dispozițiile necesare unei dezvoltări favorabile nouă a cursului evenimentelor din Bucovina.

Guvernul a căzut chiar a doua zi, iar ministrul de externe demisionar, C.C. Arion, avea să declare, la 6 noiembrie 1918, în Parlamentul României: „Guvernul moare fiindcă a luat Bucovina. E cel mai frumos sfârșit ce se putea spera.”

Aducem recunoștința noastră memoriei marelui om politic Ion I.C. Brătianu, președinte al Partidului Național Liberal, care a obținut după grele negocieri Tratatul cu puterile aliate de la 4 august 1916 referitor la viitorul Bucovinei. Tot lui îi datorăm stabilirea condițiilor juridice ale unirii Bucovinei, convenite cu însărcinatul cu afaceri externe al guvernului de

atunci de la Cernăuți, profesorul și academicianul Sextil Pușcariu.