Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Mihai Deaconu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Am inițiat această propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor pornind de la un fapt real petrecut în urmă cu mai mult timp în Câmpulung Muscel, într-o hală a fostei Uzine ARO, unde, în urma unui contract încheiat cu un operator economic care se obliga să anihileze o cantitate de deșeuri periculoase, rezultate din procesul tehnologic de la Uzina ARO, acesta nu numai că nu și-a respectat contractul și a găsit de cuviință să depoziteze în acea hală, care avea un spațiu generos, încă câteva mii de tone de deșeuri periculoase și alte genuri de deșeuri colectate de la alți agenți economici generatori de asemenea deșeuri.
În asemenea situație, într-o zi a izbucnit un incendiu de proporții care a fost stins cu greu de către pompieri și de forțele de ordine și de intervenții și a pus în pericol locuitorii municipiului Câmpulung din cauza gazelor și substanțelor toxice produse în urma acestui incendiu.
Eu am consultat în acea perioadă specialiștii în domeniu și am inițiat această propunere legislativă, în speță am adus un plus de reglementare privind condițiile de depozitare și de tratare a acestor deșeuri și aș vrea să enumăr așa, pe scurt, care erau aceste măsuri cu care veneam în completarea acestei legi. În primul rând, prevedeam instituirea unei garanții financiare de către operatorii economici care colectează sau tratează deșeuri, apoi doream stabilirea explicită a principiilor generale care stau la baza gestionării deșeurilor și cuprinderea lor în mod expres în textul legii.
De asemenea, prevedeam asigurarea livrării ritmice a deșeurilor și evitarea formării de stocuri mari pe amplasament pentru perioade mai mari de timp, prevederi care să preîntâmpine poluările accidentale și riscurile sanitare. Și, de asemenea, impunerea prin autorizația integrată de mediu a unei capacități maxime de stocare temporară pe amplasament pentru fiecare tip de deșeu.
Bineînțeles că cele două comisii pentru mediu au propus respingerea acestei propuneri legislative, pornind probabil de la punctul de vedere al Guvernului, pe care l-am citit și eu cu multă atenție și din care am dedus că Guvernul recunoaște că Legea nr. 211/2011 este neacoperitoare în acest domeniu și că o parte din măsurile cu care am venit eu, cu propunerile cu care am venit sunt necesare, însă tot Guvernul spune că există pe masa de lucru a Ministerului Mediului un asemenea proiect și eu mă întreb de ce nu s-a făcut până acum un asemenea proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.