Cătălin Cherecheș

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de azi am intitulat-o „Ce a fost și ce a ajuns mineritul în nord-vestul României”.

De mult mă pregăteam să prezint în fața dumneavoastră câteva date despre ce a însemnat mineritul din partea de nord-vest a României și ce a ajuns acest sector din cauza unei politici care n-a știut să beneficieze de ceea ce ne-a dăruit natura. Mă bucur că ministrul economiei se gândește, în sfârșit, și la minerit. Chiar dacă el a fost abandonat, ar putea fi regândit, astfel ca România să devină o piață extraordinară de resurse minerale, având în vedere deficitul înregistrat pe acest segment la nivelul Uniunii Europene.

Iată câteva argumente despre ce a fost mineritul în partea de nord-vest a României. În subsolul teritoriului din nordvestul țării, îndeosebi al județului Maramureș, se găsesc zăcăminte de minereuri de metale neferoase, prețioase, de fier-mangan, roci utile etc. Importanța și varietatea acestora au determinat ca mineritul să constituie o îndeletnicire tradițională și un mijloc de subzistență a locuitorilor acestor zone.

Din punct de vedere organizatoric și al eficienței economice, s-a dovedit viabil holdingul miniero-metalurgic denumit Centrala minereurilor și metalurgiei neferoase Baia Mare, în perioada 1969–1984, cu activitate rentabilă pe ansamblu. În 1974, acest holding avea 39.543 salariați și cuprindea minele și uzinele de preparare din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Suceava, uzinele metalurgice din Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, atelierele și uzinele de reparații și întreținere utilaje miniere, unitățile de cercetare și proiectare.

Extracția și prelucrarea resurselor minerale solide au făcut ca mineritul să aibă un rol determinant în viața economicosocială a Maramureșului și au condus, în decursul anilor, la dezvoltarea industriei chimico-metalurgice, construcției de mașini și utilaj minier, construcții civile și industriale, învățământ profesional și universitar de profil. În perioada 1986–2000, în producția minieră a țării, REMIN Baia Mare avea o pondere de 83% la producția de plumb, 86% la zinc, 27% la cupru, 53% la aur și argint. În 1995, Maramureșul avea 228.600 salariați, din care 17.500 în minerit.

Pentru susținerea mineritului, după 1990, în condițiile liberalizării prețurilor materiilor prime și combustibililor, statul a fost nevoit să acorde un volum important de subvenții. Ca urmare a OUG nr. 190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor prețioase în România, cu modificările ulterioare, și a Ordinului ministrului industriei și resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase și metale prețioase subvenționate și, în consecință, începând cu anul 1999, 62% din producție a fost destinată exportului, iar din 2001, BNR a sistat cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor miniere.

Dată fiind situația economico-financiară a operatorilor minieri din subordinea Ministerului Economiei și ca urmare a analizei făcute în cadrul proiectului „Închiderea minelor și atenuarea impactului social”, finanțat de Banca Mondială, a fost elaborată de către minister și aprobată prin HG nr. 615/2004 „Strategia industriei miniere pentru perioada 2004–2010”.